Primăria orașului Oravița pe drumul modernizării. A accesat șapte proiecte prin Valul Renovării

Primăria orașului Oravița pe drumul modernizării. A accesat șapte proiecte prin Valul Renovării
Primăria oraşului Oraviţa a depus un număr de 7 proiecte în prima oră de la lansarea apelului deschis ieri, 1 aprilie 2022 în cadrul Valului Renovării. Acesta este o componentă a Planului Național de Redresare și Reziliență și este gestionat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei. Valoarea totală a proiectelor depuse se regăsește în jurul sumei de 143 de milioane lei.

Cele șapte proiecte depuse se referă la lucrări de confortare termică și creștere eficiență energetică a unor clădiri orăvițene. Este vorba despre locațiile Liceului Teortetic „General Dragalina”, Spitalului Orășenesc, a 16 clădiri rezidențiale multifamiliale, Cantinei de Ajutor Social și Primăriei orașului Oravița.

Primăria orașului Oravița

Cererile de finanţare au fost depuse, aşa cum este specificat în ghidurile specifice, la valoarea maximă eligibilă. Sumele exacte care vor fi alocate urmând să fie stabilite prin documentaţiile tehnice ulterioare. Proiectele au ca obiectiv asigurarea unei infrastructuri prietenoase cu mediul, consolidarea seismică a clădirilor publice și a clădirilor rezidențiale multifamiliale, eficientizarea energetică. Toate proiectele sunt finanţate prin PNRR.

Dumitru Ursu: „Mulţumesc echipei din cadrul primăriei care s-a străduit şi a reuşit să finalizeze la timp toate documentaţiile”

“Ne aflăm într-un moment în care preocupările ecologice, economice şi sociale sunt tot mai importante, astfel că reducerea consumului de energie în sectorul clădirilor are o importanţă strategică, atât la nivel local, cât și naţional și internaţional.

Utilizând energia într-un mod eficient, putem reduce costurile cu încălzirea, putem contribui la protejarea sănătății cetățenilor și a mediului și putem îmbunătăți calitatea aerului. Eficientizarea energetică a clădirilor înseamnă atât economie de resurse, reducerea emisiilor poluante în mediul înconjurător, îmbunătăţirea condiţiilor de locuire, dacă ne referim la clădirile rezidenţiale, şi creşterea calităţii serviciilor furnizate cetăţenilor oraşului în cazul clădirilor publice.

Citește și: Veste bună pentru asociațiile de proprietari din Oravița!

Calitatea scăzută a majorităţii construcţiilor existente în Oraviţa, care sunt vechi, prezintă risc seismic şi au un grad redus de izolare termică, ne-a determinat să abordăm cu prioritate eficientizarea energetică a clădirilor şi să profităm de această şansă. Astfel, prin implementarea acestor proiecte vom beneficia de un fond de clădiri modern, adaptat nevoilor actuale şi eficient din punct de vedere energetic.

Mulţumesc echipei din cadrul primăriei care s-a străduit şi a şi reuşit să finalizeze la timp toate documentaţiile, cu sprijinul asociaţiilor de proprietari acolo unde a fost nevoie, astfel încât să putem depune printre primii cererile de finanţare. Acest aspect a fost foarte important, dat fiind faptul că apelul este unul necompetitiv, pe principiul „primul venit, primul servit”, a precizat primarul oraşului Oraviţa, Dumitru Ursu.

2 milioane de euro accesate pentru Spitalul Orășenesc Oravița

De asemenea, tot în cursul zilei de ieri a fost depus în cadrul apelului lansat prin POIM, linia de finanțare „Creșterea siguranței pacienților în structurile spitalicești publice care utilizează fluide medicale”. Acesta este un proiect, în valoare de 2 milioane de euro, și se referă la dotarea secției ATI din cadrul Spitalului Orășenesc Oravița.

Clădirea primăriei Oravița este monument istoric și imobilul va fi reabilitat prin Componenta C10  

Deși inițial a fost pregătit pentru accesarea finanțării prin Componenta C10 – Fondul local din cadrul PNRR, proiectul „Lucrări de conformare termică, creștere a eficienței energetice a clădirii Primăriei Oravița, clădire monument istoric cod LMI CS – II – m – B – 11147 , oraș Oravița, jud. Caraș-Severin” a fost depus astăzi pe Componenta C5 – Valul renovării. Valoarea maximă eligibilă este de 13.118.298, 45 lei.

Primăria orașului Oravița
https://destepti.ro/

„Ținând cont că pentru Componenta C10 – Fondul local apelul încă nu a fost lansat, iar pe Componenta C5 – Valul renovării încă sunt fonduri disponibile, am decis să depunem acest proiect care presupune reabilitarea uneia dintre clădirile reprezentative ale orașului, monument istoric. Prin lucrările ce se vor efectua asupra imobilului, vor fi îmbunătăţite condiţiile oferite de acesta, concomitent cu utilizarea în mod optim a resurselor naturale, reducerea cheltuielilor de întreținere și, cel mai important, îmbunătățirea serviciilor publice oferite cetățenilor”, a mai spus Dumitru Ursu.

Lasă un răspuns