George Chitucea: „Perioada frumoasă a carierei a fost ca junior la CSM Reșița. Experiența adevărată am cunoscut-o însă la Automecanica și mai apoi ca arbitru”

George Chitucea este născut pe 23 iulie 1967 la Reșița. În prezent este delegatul echipei ACS Mundo Reșița și se ocupă de toate diligențele necesare operațiunilor de legitimare și transfer a jucătorilor de la ACS Mundo Reșița. George este considerat un model pentru generațiile mai tinere pentru respectul care l-a avut pentru fotbal. Experiența fotbalistică l-a ajutat să devină un bun om de fotbal. A fost jucător de fotbal, arbitru și mai nou oficial de club.

Despre toate acestea, am stat de vorbă cu George sau mai bine zis „Geo” pentru prieteni. Geo s-a dovedit a fi și un om modest după ce s-a dovedit a fi și unul foarte harnic. S-a lăsat foarte greu înduplecat să vorbească despre el însuși.

Rep.: George, hai să le prezentăm generației mai tinere cum de au existat atâtea modele în fotbalul anilor 1990. Cum a început activitatea ta în fotbal?

G.C.: Eu îți mulțumesc pentru că te-ai gândit la mine, dar nu sunt eu făcut pentru interviuri. Consideră opțiunea mea de acum ca o excepție. Va fi primul și ultimul meu interviu. Dacă fiind relația foarte bună care o am cu dumneavoastră. Eu nu mă consider că sunt un model pentru cineva. Sunt un produs tipic al anilor 1980-1990. O generație care s-a bazat pe foarte multă muncă și disciplină. Atât și nimic mai mult. În fotbal m-a ajutat faptul că am trecut prin cele trei faze de formare ca fotbalist, arbitru și acum oficial. Toate aceste experiențe s-au contopit între ele.

Activitatea în fotbal am început-o în clasa a V-a la CSM Reșița. Am parcurs toate etapele de la inițiere până la juniori republicani. I-am avut antrenori pe Komisar, Foale și Oțil. De la CSM Reșița am plecat în 1985 la Automecanica Reșița. Acolo l-am avut antrenor pe regretatul Mircea Chivu și o perioadă ceva mai scurtă pe Ioan Florea. Am prins echipa de liga a IV-a, cu care după doi ani am promovat în divizia C. Eram cam abonați la titlul județean, dar nu ne-a ieșit din prima cu barajul de promovare. Am pierdut prima dată cu Auto FZB Timișoara, dar în anul următor am promovat în fața și ACH Târgu Jiu. A fost 2-1 în deplasare și 5-0 acasă.

Jucam pe terenul „Arsenal”, iar până anul 1996 am evoluat în divizia C. Cu doi ani înainte mi-au dat și grupă de copii. Am plecat pentru un an la Caromet Caransebeș, unde l-am avut antrenor pe „Ghilă” (nr. Gavril Uțiu). Din 1992 am început activitatea în arbitraj.

Rep.: Activitatea de arbitru o discutăm oricum separat. Dar dacă te-ai antepronunțat… Cum a fost cu arbitrajul?

G.C.: Bine. Nici nu se putea altfel pe vremea aceea. Am început activitatea cu nea Ghiță Manda. Am activat 24 de ani în arbitraj. I-am prins pe toți cei patru președinți de AJF Caraș-Severin pe care i-a avut județul. Pe domnii Voinescu, Cocoș, Ristache și Viorel Lolea. După ce am terminat cu arbitrajul, regretatul nea Marius Popescu m-a convins să devin observator AJF.

Țin minte și acum că eram la o ediție a Cupei Banatului Montan de pe Arsenal. M-a făcut terci cu argumentele lui. Așa cum știa numai nea Marius să o facă. Duminică după-amiaza m-a convins. Marți îmi depuneam dosarul la AJF. Bineînțeles că domnul președinte Viorel Lolea mi-a prezentat ceea ce-și dorește de la un observator de fotbal. Trei lucruri simple de respectat: exigență, seriozitate și multă muncă… Am activat ca observator din 2017 – 2020. Am renunțat când a venit Lucian Dobre cu oferta de a participa la Mundo Reșița. În arbitraj i-am avut îndrumători pe nea Adi Cuzmanovici, Eugen Călinescu, Nicușor Asandei, Cornel Corocan, Milică Păunescu, Gheorghe Balaj și Dan Miholcea.

Rep.: Cum era fotbalul pe vremea ta? Ca fotbalist și ca arbitru…

G.C.: Perioada mea frumoasă a fost ca junior, dar experiența adevărată am cunoscut-o la Automecanica. Eram un colectiv de fotbaliști adevărați cum se spune. Din generația mea cel mai cunoscut a devenit Lucian Marinescu. Dar la Automecanica era un colectiv cu fotbaliști adevărați. Mircea Chivu, Manole, Leo Doană, Boltașiu, Căprariu, Balaci Costică și Claudiu, Ciocan, Vuia, Vlădia, Șola, Bochiș, Brici, Pereș și regretatul Micu. Să mă scuze colegii dacă am uitat pe cineva. Eu am o problemă cu numele colegilor, a adversarelor sau cu anii la care am evoluat. Nu le țin minte pe toate…

Rep.: Amintiri frumoase … Spune-mi dacă două legende sunt adevărate. Dacă i-ai spus la o ședință tehnică lui Mircea Chivu că joci mai slab în deplasare decât acasă pentru că nu dormi în patul tău de acasă. Au vrut să-ți ia patul în fiecare deplasare. Și a doua dacă este adevărat că ai fost scos la un meci cu Mătăsari la încălzire timp de oră și nu ai intrat nici un minut! A jucat în fapt Manole pe carnetul tău, Lucian fiind suspendat.

G.C.: Sunt reale amândouă… Aia cu patul a avut un suport. Eram la început, copil la echipă. Am fost întrebat de nea Mircea de ce sunt obosit și timorat în deplasare. I-am spus că nu dorm bine decât în patul de acasă. Atunci Lucian Manole a spus că soluția este să mergem cu patul meu de acasă la fiecare deplasare. Dar mi-am revenit repede. Am avut apoi evoluții bune și afară. Iar aia cu suspendarea… Eu nu am avut nici o suspendare ca jucător … mi-am văzut de treabă.

După un meci cu Moldova Nouă, nici nu știam că Lucian trebuia suspendat un meci. La meciul de acasă cu Mătăsari, nea Mircea Chivu m-a scos la încâlzire. O repriză întreagă m-am tot încălzit … Am dat în clocot, cum se spune în limbaj fotbalistic. Mai făceam și câte un semn din spatele porții. Nea Mircea se făcea că nu mă vede… A trimis pe unul să spună să mă încălzesc că imediat ce dăm gol, mă bagă. Jucam fundaș dreapta sau central. Și băgau băieții la goluri.. 1-0, 2-0, 3-0… Și eu tot la încâlzire.. Bineînțeles că Lucian Manole era în teren. Bine mersi pe carnetul meu. Dar asta am aflat-o mult mai târziu după terminarea campionatului.

Rep.: Carnetul lui Lucian Manole era la București… Trebuie să înțelegi. Cum ți-a explicat regretatul nea Mircea, „faza” cu carnetul?

G.C.: Nicicum și niciodată. Păi era ca pe vremea asta să dai explicații la jucător de ce nu joacă? Că vezi Doamne îi afectează moralul. Trebuia să te pregătești o săptămână și să fi la dispoziția echipei.

Rep.: Câteva cuvinte despre arbitrajul de pe vremea ta? Ce mesaj ai pentru cei tineri?

G.C.: Să muncească, să fie serioși și modești. Nu există să nu promoveze dacă respectă cele trei principii. Pe vremea mea erau 10 arbitri divizionari. Erau alte condiții. Pe mine m-a ajutat faptul că am jucat fotbal. Eram aprecipat de jucători. Totul venea din inimă. Era respect mare față de divizionari. Pe vremea aceea, divizionarii arbitrau toate meciurile, inclusiv cele amicale. Era mai greu de pătruns în lumea arbitrajului. Acum, copii au șanse mari să progreseze. Eu am așteptat patru ani să am meci la divizia D. Era prin 1996, când nea Adrian Cuzmanovici m-a delegat la un meci cu Berzasca.

Citește și: Prin muncă și stăruință, a ajuns în Lotul Național

M-a pregătit de la testări. Eu aveam condiție bună, aveam gestică. Nea Adi mi-a spus: „Băiete, dacă iei la teorie peste 8,00 te deleg la liga a IV-a.” Mai aveam meciuri la tușă. A venit examenul. Am luat 8,90! Primul meci la Berzasca. A fost senzație! Așa m-am consacrat ca arbitru la liga a IV-a. Păi, acum copii dacă muncesc și mai au și puțin curaj, trebuie să avanseze. Din valul tinerilor îmi plac foarte mult Ghiță Schinteie, Adrian Enache, Bogdan Boșka și Claudiu Gogu. Copii serioși. Să nu renunțe la visul lor, chiar dacă nu le iese din prima. Generația mea a reușit pentru că a știut ce este răbdarea. În cei 24 de ani de activitate în arbitraj am oficiat în peste 300 de meciuri. Nu am ținut o statistică, dar cu tot cu amicale au fost peste 300 de partide.

Rep.: Cum ai ajuns la Mundo? Fiul tău, Cristian ți-a pus o vorbă bună?

G.C.: Culmea, nu… În 2020 aveam și un serviciu la o firmă din Reșița. Mai mergeam la antrenamentele lui Mundo. La unul dintre ele, am avut o discuție interesantă cu Lucian Dobre. Aveam aceleași concepte în general despre fotbal. La finalul discuției, m-a întrebat direct dacă vreau să colaborez. Mi-a lăsat un timp de gândire de câteva zile. Am acceptat.

În prezent, am trei ani de Mundo. Pot spune că este un colectiv deosebit. Mundo investește în copiii. Poate nu ajung toți fotbaliști, dar îi învățăm să reușească în viață. Să aibă un țel! De exemplu metodele de antrenament din anii 1980 -1990 nu mai sunt compatibile cu ceea ce este în ziua de astăzi. Lucrăm foarte mult la Centru de Copii și Juniori. Ne extrindem. Avem centre de pregătire la Măureni, Oravița, Teregova și pe Valea Bistrei la Glimboca și Oțelu Roșu. La Glimboca chiar punem bazele unui centru de copii pentru toată zona.