Marian Vlasici a avut dreptate! Voința Lupac calificată în play-off!
Marian Vlasici, primarul comunei Lupac, este de un optimism incurabil atunci când VINE vorba despre echipa locală de fotbal. Două echipe cărășene sunt calificate în play-offul Ligii a 3-a seria a 7-a cu o etapă înaintea finalului campionatului regulat. Dacă CSM Reșița era calificată de mult timp în minicampionatul careului de ași al ligii a III-a seria 7-a, fiind liderul autoritar, odată cu etapa a 17-a și AFC Voința Lupac este calificată în play-off.
Calificarea în play-off a fost anticipată la începutul campionatului de către primarul Marian Vlasici. Acesta, imediat după promovarea în Liga a III-a a făcut și un pronostic. „Ne-am dorit de prea mult timp să ajungem în liga a III-a. O să aducem jucători buni. O să vedeți că vom fi în frunte. O să terminăm campionatul pe locul trei”, au fost cuvintele lui Marian Vlasici care au stârnit atunci ușoare zâmbete. Azi, primarul comunei Lupac este cel care se mândreștecu premoniția lui.
Croații lui Boșco Vișatovici au învins vineri, 18 martie, în deplasare la CS Viitorul Pandurii Târgu Jiu 2 cu scor de neprezentare. Prin această victorie, Voința Lupac a ajuns la o zestre de 29 de puncte clasându-se pe locul 4 și la un ecart de șase puncte de Viitorul Șimian, ocupanta locului 5.
Mehedințenii mai aveau de disputat două partide, prima fiind cea de sâmbătă, 19 martie, de acasă cu Aurul Brad. Cum Viitorul Șimian a reușit doar o remiză la unu cu „brădenii”, AFC Voința Lupac și-a securizat locul patru din play-off.
Odată cu etapa a 18-a, Voința Lupac poate ajunge chiar și pe podium. Pandurii Lignitul au meci acasă cu CSM Reșița. În schimb, Voința Lupac va primi acasă replica celor de la Progresul Ezeriș.
Marian Zuza, președintele AFC Voinței Lupac, a așteptat cu sufletul la gură rezultatul de la Șimian. „A fost 1-1 la Șimian! Suntem în play-off! Astăzi am mai scris o pagină de istorie, atât în cadrul clubului nostru cât și pentru comunitate noastră Croată și pentru comuna noastră micuță și puternică!
Zuza: „Am reușit un lucru istoric pentru o echipă nou promovată în Liga a III-a”
„Am reușit să ne calificăm în play-off-ul Ligi a III-a din seria a VII-a. Toate aceste lucruri nu ar fi fost posibile dacă în spatele lor, nu ar fi fost Primăria Comunei Lupac în frunte cu Primarul Marian Vlasici și bineînțeles, actorii noștri principali. Toți jucătorii, în frunte cu căpitanul Danci Cristian, Antrenorul principal, Vișatovici Boșco și antrenorul cu portari, Toader Cătălin!
Pe această cale dorim să vă mulțumim! Vă felicităm pentru îndeplinirea obiectivului pe care îl avea clubul nostru! Am reușit să formăm un grup puternic,unit și să fim o familie frumoasă!
RESPECT!! Bravo băieți!! Împreună pentru fotbal, împreună pentru “Voința Lupac”!