Au început înscrierile în școlile profesionale și învățământ dual!
Absolvenţii clasei a VIII-a pot opta pentru continuarea studiilor în anul şcolar 2020-2021 pentru:
- Învăţământul profesional
- Învăţământul dual
- Învăţământul liceal tehnologic.
Prima etapă de înscriere la admiterea în învăţământul profesional, învăţământul dual şi învăţământul liceal tehnologic are loc în perioada 29 iunie – 3 iulie și 6-7 iulie 2020.
Formarea elevilor în învăţământul profesional şi în învăţământul dual este susţinută din punct de vedere financiar prin bursa profesională care se acordă pentru fiecare elev în cuantum de:
- 200 lei lunar (de la bugetul de stat), dacă elevul este înscris la învăţământul profesional
- 400 lei lunar (200 lei de la bugetul de stat şi 200 de lei de la operatorul economic cu care elevul încheie un contract individual de practică), dacă elevul este înscris la învăţământul dual.
Pe acest palier de învățâmânt sunt asigurate 450 locuri pentru școala profesională/16 clase și 217 locuri pentru școala DUALĂ/8 clase/4 unități școlare: Colegiul Economic al Banatului Montan Reșița, Colegiul Tehnic Reșița, Liceul Tehnologic „Trandafir Cocârlă” Caransebeș și Liceul Tehnologic „Clisura Dunării” Moldova Nouă.
Prima etapă pentru înscrierea elevilor se derulează în perioadele 29 iunie – 3 iulie și 6-7 iulie 2020.
Din cauza situaţiei speciale din acest an şcolar, cauzată de criza sanitară COVID 19, opţiunile elevilor pentru o unitate de învăţământ care are ofertă pentru învăţământul profesional şi calificările din oferta acesteia se completează de către candidaţi asistaţi de diriginţi/ cadrele didactice din unitatea de învăţământ gimnazial pe baza unei programări pe zile şi ore a tuturor elevilor.
Înscrierea candidaţilor la unităţile de învăţământ pentru care au optat se realizează numai de către unităţile de învăţământ gimnazial prin transmiterea electronică la unităţile de învăţământ care au ofertă pentru învăţământul profesional a fişelor de înscriere a candidaţilor, însoţite de foile matricole. Candidaţii nu se prezintă şi nu depun personal documentele de înscriere la unităţile de învăţământ profesional pentru care optează.
A doua etapă de înscriere a elevilor în învăţământul profesional şi în învăţământul dual se va derula în perioada 24 iulie – 4 august 2020.
Toate informațiile ne-au fost comunicate de către Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin, prin purtătorul de cuvânt, Inspector Școlar, prof. Nicu Chiosa.