La mulți ani, maestre Sabin Pautza!
La mulți ani, maestre Sabin Pautza! De 79 de ani, Sabin Pautza reprezintă cea mai bună versiune a ceea ce înseamnă să fii român! Semnificația acestei zile de 8 februarie a primit acum 79 de ani un -SABIN PAUTZA!
De atunci, zi cu zi, lumea aceasta și-a croit un sens plin de lumină prin fereastra opacă a vremurilor.
Aniversatul zilei, Sabin Pautza este compozitor, dirijor, profesor universitar, doctor în muzică. A fost primul în lume care a folosit muzica lui Jimi Hendrix şi Rolling Stones pentru a preda armonia la Conservatorul ”George Enescu” din Iaşi. Asta chiar în plin comunism.
Era începutul unui drum ce continua și astăzi cu aceeași noblețe, armonie și har…
Nevoit de rigorile vremii a plecat pentru 32 de ani în Statele Unite ale Americii. Aici s-a remarcat, s-a impus și totodată a reușit să scrie alături de celebritățile lumii partituri de istorie muzicală.
Citește și: Prefectul Cristian Gâfu, în vizită la liceul de Arte ,,Sabin Păuța” din Reșița
Numele lui Sabin PAUTZA figurează în “Who’s Who in Music” (1988-2003) și în volumul, „2000 de oameni de seamă americani” publicat de Institutul Biografic American.
Compozițiile sale au fost înregistrate de către firma „Swift Music Group” din Statele Unite, în seria „Opera Omnia”, pe 15 CD-uri. De asemenea, editura muzicală „San Nicobian” din New York, i-a publicat în exclusivitate partiturile sale. Este și membru onorific al Consiliului de conducere al Institutului Biografic American.
Înaintea de toate, Sabin Pautza nu este doar un nume, ci este un fenomen muzical al Moniomului, al Banatului de Munte și al lumii, cel ce s-a predat iubirii prin geniul său creator…
Este foarte greu să pui muzicalitatea sentimentelor în câteva cuvinte pentru a-i mărturisi prețuirea celui ce este un f Este și mai greu să nu rămâi fascinat de prietenia sa, de povața și umorul său, toate adunate într-o modestie ce îți dă fiori… fiori de admirație…
Este un amfitrion de seamă, un suflet de vărsător authentic. Un om ale cărui calități sunt la fel de vizibile atât pentru tineri, dar și pentru adulți. Este o personalitate fără vârstă și mai ales, un prieten al tinerelor talente și un susținător credincios.
Din anul 2014, la Reșița, se desfășoară Concursul și Festivalul Internațional de interpretare pianistică și compoziție „Sabin Pautza”. Concursul este organizat de Societatea pentru Cultura „METARSIS”, la inițiativa prietenilor și admiratorilor săi, familia Camelia și Luci Duca.
Sărbătoritul de astăzi este Doctor Honoris Causa al Universității „Valahia” din Târgoviste. Membru al Clubului din 2007, Reșița.
Activitatea sa internațională de dirijor și compozitor i-a adus în anul 1995 titlul onorific de Doctor în Muzică, acordat de Institutul pentru Cercetări Aplicate din Londra. De asemenea, în anul 2005 Academia de Muzică „George Dima” din Cluj-Napoca i-a acordat titlul de Doctor în Muzică.
Este cetățean de onoare al orașului Plainfield din New Jersey și al orașului Resita, Caraș-Severin precum și al Județului Caraș-Severin.
Sabin Pautza este omul care duminica merge la slujba de la Biserica de la Moniom. Este dascălul care a cizelat generații de studenți. Este mentorul de care are nevoie lumea această atinsă mai degrabă de virusul mediocrității.
Sabin Pautza iubește limba și literatura română, scrie cărți, dar pune pe muzică poesiile concitadinilor săi din Reșița, dar și din marea literatură! De 79 de ani Sabin Pautza reprezintă cea mai bună versiune a ceea ce înseamnă să fii român.
Cu admirație, La Mulți Ani, Maestre Sabin Pautza!
articol scris de Anca Marilena Bica
sursa foto și text: La Blogul Ancuței.