Locuri de muncă în Danemarca si Portugalia

Locuri de muncă în Danemarca si Portugalia
Locuri de muncă în Danemarca și Portugalia pentru cărășeni, prin intermediul reţelei EURES România. Sunt  oferite 165 de locuri de muncă vacante pentru lucrători în agricultură. Mai precis se caută culegători de mazăre. 100 de locuri de muncă sunt solicitate de Danemarca și 65 de Portugalia.

Sunt solicitate persoane cu vârsta minimă 18 ani cu condiție fizică bună și cu experiență în agricultură. Locul de muncă nu este condiționat de cunoașterea vreunei limbi străine.

Se va munci în ferme unde majoritatea lucrătorilor sunt din România. Fermele mai au și câțiva angajați din țările respective, câteva persoane din Danemarca, respectiv Portugalia. Contractele se încheie direct la fermă, fără intermediari sau comisioane.

În Danemarca se poate câștiga 2500 euro brut

În Danemarca, salariul poate ajunge până la 2000-2500 euro brut/lună. Totul este  în funcție de cantitatea culeasă. Impozitul și contribuțiile sociale se vor deduce din salariu conform legislației daneze. Cazarea se face în rulote. Taxa de cazare este de 9 euro pe zi cu toate utilitățile incluse. Taxa este reținută din salariu la plecare. Asigurarea medicală este plătită de angajator. Transportul România – Danemarca este plătit de angajat,. Transportul de la locul cazării la locul de muncă în Danemarca este suportat de angajat. Valoarea transportului este de 2,5 euro/zi.

Locuri de muncă

Durata contractului: iunie-septembrie 2022. Programul de lucru este de 40-50 de ore/săptămână. Se lucrează 6 zile/săptămână. De regulă se lucrează în intervalul orar 07,00-15,00.

În Portugalia se câștigă mai puțin, dar cazarea este mai bună

În Portugalia, suma minimă de la care se pornește salarizarea este de 800 euro brut/lună. Un angajat mediu ajunge la salariul de 1000-1400 de euro brut/lună. Un angajat foarte bun ajunge la salariul de 1400-1700 euro brut/lună, în funcție de cantitatea culeasă. Impozitul și contribuțiile sociale se vor deduce din salariu conform legislației portugheze. Cazarea se face în case. Contravaloarea cazării se reține din salariu. Este vorba de o sumă cuprinsă între 110 şi 150 euro/lună. Asigurarea medicală, transportul România – Portugalia și transportul de la locul cazării la locul de muncă în Portugalia este suportat de angajator.

Durata contractului: 15 martie 2022 – 31 mai 2022. Programul de lucru este de 40-50 de ore/săptămână. Timp de lucru 6 zile/săptămână. De regulă se lucrează în intervalul orar 07,00-15,00.

Citește și: 357 locuri de muncă vacante în EURES

Pentru a aplica pe aceste posturi, candidații trebuie să trimită un CV model EUROPASS, în limba română, pe adresa de email: aam@greenpeas.dk. Informații suplimentare se pot obține la nr. de telefon 004551501097 sau pe Facebook Andreea Moțoc. Alte informații se găsesc pe website-ul www.My-greenpeas.com. Pentru monitorizare, emailurile vor fi trimise și la barna.fuleki.ms@anofm.gov.ro.

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona oferta accesând https://www.anofm.ro/eures/solicitanti.html. Pentru detalii suplimentare cei interesaţi se pot adresa consilierului EURES din cadrul AJOFM Caraș-Severin din Reșița, strada Traian Lalescu nr 17 sau la numărul de telefon 0255.212160. Data limită de înscriere: 20.02.2022.

Datele au fost furnizate de către reprezentanții Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Caraş-Severin.

foto: www.My-greenpeas.com.

Lasă un răspuns