Korcsek – Irimia, dispută în prim plan
Korcsek – Irimia în prim plan… Etapa a IV-a a TOP BLITZ ediția 2022 a adus revenirea la sală a lui Horia Irimia, dar și a duelului Korcsek – Irimia. Acesta este jucător cu experiență, puternic, cu o forță de joc de minim categoria I. Și evoluția lui nu a fost rea căci 4 puncte din 8, la nivelul de joc de la Top Blitz, este un rezultat bun. Dovadă că alți jucători de categoria I, Calomfirescu și Stroescu au realizat 3 respectiv 1 punct (și ultimul loc).
Etapa a fost dominată de Korcsek Alex. Acesta confirmă forma bună și creșterea valorică din ultima vreme. Liderul Bolintiș are satisfacția victoriei directe și locul II în etapă.
Locul III a fost ocupat de Drăgilă Ionuț (6 puncte din 8), parcă supărat ca nu a fost luat în calcul pentru podiumul clasamentului general.
Cu locul IV în etapă, Hock arată ce reprezintă mereu un pericol pentru cei din frunte.
Stîngu Alin, doar locul V… Este departe de forma de anul trecut și momentan nu se poate implica în lupta pentru primele locuri.
Citește și: Cupa Unirii la șah, la ediția a 13-a!
În clasamentul general continuă să conducă Bolintiș Mihai, dar Alex Korcsek a venit la doar 1,5 puncte în urma sa. Devine tot mai clar că între cei doi se va da lupta în acest an pentru câștigarea TOP BLITZ. Se va amesteca vreun jucător în lupta lor? Rămâne de văzut… Etapele viitoare, căci mai sunt încă 30 de runde de disputat în campionatul de șah, ne vor da răspunsul.