La Școala Gimnazială din Slatina-Timiș, „omul sfințește locul”
La Școala Gimnazială din Slatina-Timiș, „omul sfințește locul”. Este vorba de profesorul Adrian Neagu, un dascăl implicat foarte activ în viața socială a comunei Slatina-Timiș. Tânărul profesor de sport, Adrian Neagu, are experiență managerială în domeniu. A fost director al Școlii Gimnaziale Slatina-Timiș în perioada ianuarie 2015 – ianuarie 2017 și 2021-2022. În cele două cazuri a fost vorba de detașare în interesul învățământului. În perioada ianuarie 2017- ianuarie 2021 a fost director la Grădinița Particulară ,,Sfânta Ursula” din Caransebeș. Tot acolo a reușit împreună cu personalul și membrii fondatori să acrediteze grădinița. Acum, ambițiosul director are mandat de patru ani pentru a-și îndeplini obiectivele de dezvoltare a procesului educațional din comuna Slatina Timiș.
Școala Gimnazială Slatina-Timiș are în componență Grădinițele cu Program Normal din Slatina Timiș și Ilova, Școala primară Ilova și școala propriu-zisă din comună, cu ciclu primar și gimnazial.
Adrian Neagu: „Obiective imediate: Obținerea unui procentaj foarte mare de promovabilitate la examenul de evaluare națională. Ridicarea nivelului calității al procesul educațional.”
„Am participat la concursul pentru postul de director la Școala Gimnazială Slatina- Timiș. L-am promovat în urma celor două probe, scrisă și cea de interviu. Începând cu data de 17 ianuarie urmează să fiu numit director în urma concursului aferent. Sunt familiarizat cu problemele care trebuiesc soluționate cât mai urgent. Am ocupat funcția de director timp de doi ani între anii 2015 și 2017 și acum la ultimul mandat în ianuarie 2021 -2022. Au fost detașări în interesul învățământului. În prezent fiind vorba de concurs, funcția ocupată este pe durata a patru ani calendaristici. Obiectivele imediate al mandatului meu sunt legate de obținerea unui procentaj foarte mare de promovabilitate la examenul de evaluare națională și ridicarea nivelului calității al procesul educațional. Avem de administrat cele patru corpuri de clădiri ale școlilor arondate. Școala și Grădinița din Ilova funcționează în aceeași clădire. Grădinița din Slatina-Timiș are locația proprie, iar Școala Gimnazială are două clădiri separate, câte una pentru ciclu primar și cel gimnazial”, a precizat Adrian Neagu.
Tânărul director slătinean a mai precizat faptul că odată cu preluarea mandatului va continua programul de accesare a fondurilor europene pe linie educațională.
Adrian Neagu: „ Continuăm abordarea de atragere a fondurilor europene”
„Am avut accesate proiecte cu fonduri europene pentru reabilitarea și modernizarea corpurilor de școală. Este vorba de clădirile de la Slatina-Timiș, aferente grădiniței și cea a ciclului gimnaziu. Urmează să depunem proiectul pentru corpul de clădire al ciclului primar de la Slatina-Timiș și cel de la Ilova. Acolo activează școala și grădinița.
Vreau să reiterez faptul că tot din fonduri europene, Școala din Slatina-Timiș a beneficiat de 69 de tablete. A fost vorba de un proiect accesat de Primăria Slatina – Timiș în parteneriat cu școala noastră. Tot in cadrul aceluiași proiect am primit 12 table interactive și 13 camere web cu care a fost dotată fiecare sală de clasă a grădiniței și a Școlii Gimnaziale.
Citește și: Primarul Ioan Popa – model pentru alți edili
Fiecare cadru didactic are în uz câte un laptop pentru activitatea zilnică educațională. Fiecare dintre cei 196 de elevi au primit tablete. 69 sunt din fonduri europene, iar diferența de 127 au fost asigurate de către primărie și Inspectoratul Școlar Județean. Avem 12 elevi cu burse de merit, cu media peste 9,50. Noi am stabilit acest criteriu în Consiliul de Administrație chiar înainte de emiterea Ordinului de Ministru în acest sens. Continuăm accesarea de atragere a fondurilor europene în parteneriat cu primăria Slatina-Timiș”, a mai spus Adrian Neagu.