De astăzi, școlarii au revenit în bănci, iar preșcolarii, la grădiniță
De astăzi, încep cursurile și activitățile pentru elevii din ciclul primar și pentru copiii de grădiniță, potrivit structurii anului școlar 2021-2022. Clasele de gimnaziu și cele de liceu, învățământ profesional și postliceal, au început cursurile încă de pe 3 ianuarie.
Autoritățile au anunțat recent că nu vor exista teste pe bază de salivă pentru elevi în această săptămână, licitațiile în derulare fiind contestate. În afară de perioada 6-10 decembrie, în niciuna dintre săptămâni nu au mai fost testați constant toți elevii.
Cu toate acestea, autoritățile dau asigurări că nu va exista o explozie de cazuri Omicron în mod deosebit la copii, după revenirea elevilor la școală. Singura noutate este aceea că nici în școli nu mai sunt permise măștile textile, doar cele medicale.
Cursurile încep fără testare sau alte măsuri suplimentare de protecție pentru ultima săptămână din semestrul I.
sursa text: edupedu.ro