Încă o reușită administrativă a primarului Cristian Miclău. Eficiență maximă la accesarea fondurilor europene! Proiectul de reabilitare urbană a orașului Băile Herculane a intrat în faza precontractuală

Încă o reușită administrativă a primarului Cristian Miclău. Eficiență maximă la accesarea fondurilor europene! Proiectul de reabilitare urbană a orașului Băile Herculane a intrat în faza precontractuală
Încă o reușită administrativă a primarului orașului Băile Herculane, Cristian Miclău. Acesta a reușit recent să obțină încă o reușită la atragerea de fonduri europene pentru dezvoltarea orașului pe care-l administrează. Drept dovadă stau multiplele lucrări din cadrul proiectelor cu finanțare europeană pe care care administrația publică a orașului Băile Herculane le accesează. Echipa din cadrul primăriei specializată pe fonduri europene are gradul de absorbție de 100% la aprobarea proiectelor depuse. 

Dintre proiectele importante pentru dezvoltarea stațiunii cărășene este cel legat de „Reabilitarea Urbană în orașul Băile Herculane”. Acest proiect a fost accesat prin Programul Operațional Regional – POR, măsura 13.1- Îmbunătățirea calităţii vieţii populaţiei în oraşele mici şi mijlocii din România, SUERD (Regiunea Dunării). Prioritatea de investiții 9b constă în oferirea de sprijin pentru revitalizarea fizică, economică și socială a comunităților defavorizate din regiunile urbane și rurale.

Primarul Cristian MiclăuProiectul administrației locale de pe Cerna – „Reabilitare urbană în orașul Băile Herculane” – a intrat în faza de precontractare, așa cum a fost înștiințată primăria orașului Băile Herculane prin adresa nr. Nr. 44589/OI/23.11.2021 a Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est. Faza imediat următoare a proiectului prevede semnarea contractului de finanțare.

Citește și: Visul devine realitate la Herculane!

Încă o reușită -Primarul Cristian Miclău

Cristian Miclău: „Am mai făcut un pas înainte către reabilitarea urbană a orașului”

„În speța acestui proiect de reabilitare urbană în orașul Băile Herculane, am mai făcut un pas înainte. Am intrat în etapa precontractuală, cea de semnare a contractului de finanțare. Acest lucru sperăm să se realizeze în cursul lunii decembrie 2021. Am dovedit încă odată faptul, că am știut să semnăm pentru orașul Băile Herculane, un alt contract important de finanțare europeană. Echipa specializată pe fonduri europene din primărie și-a dovedit încă odată eficiența. Toate proiectele cu finanțare europeană depuse de noi au fost aprobate”, a precizat Cristian Miclău.

Proiectul cuprinde reabilitarea clădirii Școlii Gimnaziale cu clasele I-IV din Parcul Vicol, amenajarea curții școlii, construirea unui corp nou de clădire P+1 în curtea unității școlare. Aici vor fi amenajate 2 săli de clasă la etaj. La Parter va fi amenajată o sală de sport, cu vestiare și grup sanitar. Proiectul mai prevede și înlocuirea centralei termice cu una de capacitate mai mare.

Încă o reușită - Primarul Cristian Miclău Tot în proiect se prevede și amenajarea unei parcări auto moderne în vecinătatea sediului Poliției orașului stațiune.

Încă o reușită -Primarul Cristian Miclău

 

Lasă un răspuns