Black Friday nu va mai fi confundat cu 1 Aprilie anul acesta

Black Friday nu va mai fi confundat cu 1 Aprilie anul acesta

Anunțul a fost făcut de președintele ANPC, cărășanul Claudiu Dolot, în această dimineața. Așadar, orice comerciant care anunță o reducere de preț trebuie să o raporteze la prețul de referință practicat în același spațiu de vânzare pentru produse identice.

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a anunțat că începând de astăzi a fost înființat Comandamentul Special Black Friday, care are drept scop supravegherea permanentă, 24 din 24 de ore a ofertelor cu promoții, din această perioadă, indiferent de domeniu de activitate. Comandamentul, a cărui strategie de funcționare a fost stabilită în urma unei videoconferințe cu toți comisarii șefi și comisarii șefi adjuncți din țară,  este coordonat de Paul Anghel –  Director General ANPC.

Am decis înființarea acestui comandament după ce am văzut rezultatele controalelor de zilele trecute, la cei care au «furat startul» campaniei de reduceri. Așa cum am spus de fiecare dată, manifestăm TOLERANȚĂ ZERO față de orice abatere de le legislația în domeniu. Parte a campaniei «Protecția Consumatorilor nu se negociază!», ne dorim ca acest comandament să împiedice transformarea lui Black Friday în Ziua Păcălellilor”, a declarat în această dimineața președintele ANPC, Claudiu Dolot.

ANPC reamintește consumatorilor că vânzările cu preț redus, indiferent de tipul acestora (soldare, lichidare, vânzări promoționale) trebuie să respecte o serie de reguli de fixare și publicitate a prețurilor. Astfel, orice comerciant care anunță o reducere de preț trebuie să o raporteze la prețul de referință practicat în același spațiu de vânzare pentru produse identice. Prețul redus trebuie să fie inferior prețului de referință. Prețul de referință reprezintă cel mai scăzut preț practicat în același spațiu de vânzare în perioada ultimelor 30 de zile, înainte de data aplicării prețului redus.

Pentru a veni în sprijinul celor care cumpără produse de Black Friday, ANPC a pus la dispoziția consumatorilor din toată țara o adresă de e-mail dedicată, bf@anpc.ro, la care sunt toți cetățenii care constată orice neregulă legată de promoțiile din această perioadă să scrie, să trimită fotografii sau orice document consideră că poate fi folosit demersului ANPC, în slujba acestora.

Citește și: Claudiu Dolot și Cristian Gâfu au deschis campania ”Caravana de Prevenție și Consiliere” a ANPC la Reșița

Lasă un răspuns