29 jandarmi și 44 pompieri au fost avansați în grad
Prefectul judeţului Caraş-Severin, Cristian Gâfu, alături de cei doi subprefecţi, Andrei Plujar şi Atila Bognar, au participat la ceremoniile de avansare în grad a militarilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean ,,Gl. Bg. VASILE ZORZOR” Caraș-Severin şi a militarilor din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ,,Semenic” al judeţului Caraş-Severin.
În fiecare an, în ziua de 1 august, militarii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin care au îndeplinit stagiul minim în grad sunt avansaţi în gradul următor.
Astfel, au fost avansaţi în grad, după parcurgerea stagiului minim şi îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege, un ofiţer şi 29 de subofiţeri din cadrul Jandarmeriei Caraş-Severin şi 44 de cadre militare din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ,,Semenic” al judeţului Caraş-Severin.
Într-un cadru festiv şi plin de emoţie, pe platoul din incinta Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin, în prezenţa prefectului județului Caraș-Severin, Cristian Gâfu, a adjunctului inspectorului general al Jandarmeriei Române, colonel Alexandru Tobă, a celor doi subprefecți și a șefilor de arma de la nivel județean, 29 de subofiţeri au fost avansați în grad după parcurgerea stagiului minim şi îndeplinirea celorlalte condiţii prevăzute de lege.
Citește și: 30 de jandarmi cărășeni au fost avansați în grad
Activităţile au fost desfăşurate în conformitate cu prevederile Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare şi Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. 177/2016 privind activitatea de management resurse umane în unităţile militare. În România, gradul militar este un drept al titularului şi reprezintă recunoaşterea în plan social a calităţii de cadru militar.
Prefectul le-a mulţumit pentru munca depusă, le-a urat sănătate, exprimându-şi speranţa că îi va revedea curând pe militarii avansaţi astăzi, cu prilejul următoarelor avansări în grad.