Marcel Vela a fost reconfirmat în funcția de președinte al PNL Caraș-Severin
Sâmbătă, 17 iulie 2021, în cadrul Comitetului de Coordonare Județean al Partidului Național Liberal Filiala Caraș-Severin, la Sala Polivalentă din Reșița, au avut loc alegerile pentru un nou președinte și Biroul Politic Județean.
La bilanțul echipei PNL Caraș-Severin au fost invitați din alte județe și de la nivel național. Siegfried Mureșan – europarlamentar, Gheorghe Falcă – europarlamentar și președinte PNL Arad, Alina Gorghiu – senator de Timiș, Ionuț Stroe – deputat de Dolj, Ben-Oni Ardelean – deputat de Timiș și Alin Nica – președinte al Consiliului Județean Timiș au onorat prin prezența și mesajele lor de susținere pentru președintele PNL Caraș-Severin, Marcel Vela.
Alin Nica apreciază PNL Caraș-Severin
Fiecare dintre invitați au vorbit în termeni elogioși despre Marcel Vela, ca om politic și nu numai. Au apreciat activitatea politică rodnică depusă de liderul cărășan. S-a vorbit despre performanțele obținute de Marcel Vela în administrația publică. S-a făcut referire la rezultatele obținute din postura de primar de municipiu, de prefect, demnitar sau ministru al afacerilor interne. Alin Nica a punctat chiar că PNL Caraș-Severin este o echipă performantă și disciplinată. A adus ca drept dovadă rezultatele foarte bune obținute de către liberalii cărășeni la toate tipurile de alegeri care au avut loc, fie ele europarlamentare, prezidențiale, parlamentare sau locale.
Despre omul Marcel Vela au vorbit în termeni elogioși și Ioan Popa, primarul municipiului Reșița, Romeo Dunca – președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Cristian Gâfu – prefectul județului Caraș-Severin și Jaro Marșalic – deputat PNL în Parlamentul României.
Președintele PNL Filiala Caraș-Severin, Marcel Vela, a vorbit în alocuțiunea sa numai despre conceptul de echipă. Credință, demnitate, unitate, libertate, patriotism, națiune, loialitate, toate acestea reprezentând Codul PNL.
A fost prezentat și videoclipul #RămânemEchipăPentru Viitor#Caraș-Severin, unul extrem de emoționant, dar care a prezentat aspecte din activitatea lui Marcel Vela în perioada de raportat.
”Fiecare dintre dumneavoastră sunteți ctitori la ceea ce s-a realizat până acum”, a precizat Marcel Vela, care a vorbit despre primul examen al mandatului recent încheiat. Este vorba alegeri locale parțiale câștigate în 2017 la Lăpușnicu Mare, unde administrația PSD a fost detronată după 21 de ani. Au urmat rezultatele excelente de la europarlamentarele din mai 2019, unde cu un procent de 31,69%, PNL Caraș-Severin a ocupat o poziție fruntașă, locul 9 în topul național. Ca o echipă de succes, rezultatele au venit firesc și la alegerile prezidențiale din 2019 și cele locale din anul 2020.
Marcel Vela: „În 2016 am plecat la războiul electoral cu nouă primari!”
„Dacă în 2016, am pierdut Consiliul Județean la mai puțin de peste 200 de voturi, în septembrie 2020 am obținut 16 mandate de consilieri din 31 de voturi. Împreună cu președintele Consiliului Județean avem 17 voturi, pozișie din care am putut promova și doi vicepreședinți. Nici un partid nu a mai obținut singur o astfel de majoritate timp de șapte alegeri județene desfășurate aici în Banatul de Munte începând cu anul 1992. Fie că vorbim de alianța USL sau altele de conjuctură CDR, Dreptate și Adevăr, etc. Acest succes a fost posibil datorită implicării a dumneavoastră, a tuturor organizațiilor locale. Am plecat la războiul electoral in 2016 cu nouă primari și am ajuns să avem 23 de UAT-uri în care trăiesc și viețuiesc mai mult de jumătate din cetățenii județului Caraș-Severin. Am câștigat cele două municipii și orașele, mai puțin două, Bocșa și Oțelu Roșu. Am plecat la un război inegal datorită trădărilor. În 2012 am preluat niște primari într-o conjunctură nefastă, care în 2016 ne-au trădat. Fără acele 200-300 de voturi nu am făcut Consiliul Județean. Spectacolul caracterelor este fascinant în această lume”, a mai precizat Marcel Vela. Rezultatele managementului bun s-au regăsit însă la alegerile locale din 2020, unde PNL Caraș-Severin a obținut din nou un onorant loc 8 în topul național liberal, cu o primărie de municipiu și patru orașe.
Citește și: Liberalii cărășeni se pregătesc de alegeri
Oamenii echipei PNL Caraș-Severin
Marcel Vela a vorbit despre oamenii echipei, despre campionii acesteia Și a început cu Romeo Dunca, Ovidiu Rădoi, Marius Isac, Gheorghe Românu, Cristian Miclău, Ioan Popa, Chisăliță Ioan și a continuat cu primarii comunelor performante. Este vorba de la Armeniș (Cristi Vela), Băuțar (Răduță Romeo), Berliște (Nicolae Orăvicean), Berzovia (Mircea Serafin), Ciclova Română (Cătălin Golu), Copăcele (Viorel Hârțaucă), Domașnea (Ilie Mănescu), Eftimie Murgu (Mihai Otiman), Ezeriș (Ioan Rusu), Fârliug (Adriana Sărăor), Forotic (Alexandru Sporea), Glimboca (Petru Crâsnic), Grădinari (Ovidiu Firca), Lăpușnicu Mare (Mihaela Drăgilă), Lupac (Marian Vlasici), Măureni (Brian Filimon), Mehadica (Ion Urechiatu), Naidăș (Marius Bohancă), Ocna de Fier (Petru Panescu), Ramna (Magda Ciurea), Răcășdia (Mirco Lechici), Slatina Timiș (Gheorghe Roma), Sichevița (Ilie Jurcă), Turnu Ruieni (Cosmin Belci), Văliug (Sorin Blaga), Vărădia (Dănuț Mușa), Vrani (Otiman Răzvan), Zăvoi (Doru Cîrdei), Zorlențu Mare (Marius Iștfan).
Marcel Vela – reconfirmarea valorii politice de excepție
Rezultatul alegerilor din cadrul PNL Caraș-Severin este o confirmare și o validare a rezultatelor obținute de conducerea organizației în ultimele alegeri, a rezultelor obținute de întreaga echipă PNL Caraș-Severin, prin primarii de orașe și comune, la nivelul reședinței de județ, la nivelul Consiliului Județean, precum și în alegerile parlamentare. Președintele în funcție, Marcel Vela, a fost reales cu o largă majoritate, cu un număr de 374 de voturi din 383 valabil exprimate.
Marcel Vela: Rezultatele vin întotdeauna unde este liniște și respect pentru muncă
Anul electoral 2020 a reprezentat pentru organizația PNL Caraș-Severin un an cu adevărat de excepție în care toate funcțiile importante de la conducerea județului au fost câștigate de PNL, iar în ansamblu, PNL Caraș-Severin a ocupat un loc de top între organizațiile PNL din toată țara, rămânând o organizație de forță în cadrul partidului.
Mesajele tuturor participanților la eveniment au subliniat atmosfera de echipă unită care a marcat mandatul conducerii care și-a încheiat mandatul, dar și a celei care își începe de astăzi un nou drum în urma alegerilor.
„Le mulțumesc tuturor colegilor care au crezut în acest proiect, în reconstrucția pe care am făcut-o în ultimii ani. Rezultatele vin întotdeauna unde este liniște și respect pentru muncă. Le mulțumesc pentru încrederea pe care mi-au acordat-o și pe care o acordă în continuare echipei noastre de a conduce organizația, dar și destinul acestui județ. Le suntem datori lor, dar și oamenilor din tot județul să reușim să dezvoltăm Banatul de Munte și localitățile noastre. Le mulțumim invitaților din alte județe și de la nivel național care ne-au onorat prin prezența și mesajele lor de susținere”, a precizat Marcel Vela.
Noua conducere liberală Caraș-Severin
Componența noii conduceri a Filialei PNL Caraș-Severin pentru următorii patru ani este următoarea:
Președinte – Vela Ion Marcel
Prim-Vicepreședinți
1. Marșalic Jaro Norbert
2. Popa Ioan
Vicepreședinti:
1. Românu Gheorghe
2. Brian Filimon
3. Ungur Andrei Vasile
4. Cîrdei Iustin Doru
5. Rusu Ioan
6. Roma Gheorghe
7. Dacica Adrian Laurențiu
8. Miclău Cristian
Membri:
1. Cojocariu Ioan
2. Crîsnic Petru Novac
3. Curiac Gheorghe
4. Gâfu Cristian
5. Golu Mircea Cătălin
6. Ispas Arin
7. Lechici Ilie Mirco
8. Miloș Ion
9. Quint Felicia
10. Răduță Romeo Silviu
11. Siladi Raul Andrei
12. Spausta Maria
13. Sporea Ghiță
14. Vela Ioan Cristian
15. Vlasici Marian
Trezorier
Surdu Daniel George
Secretar General
Radoi Ovidiu
Din Biroul Politic Județean mai fac parte de drept, conform Statutului PNL, având calitate de Vicepreședinți, Dunca Romeo ca președinte al Consiliului Județean si deputatul Rujan Dumitru.
Totodată, au fost anunțați și colegii care vor reprezenta Organizațiile interne ale PNL Caraș-Severin până la urmatoarele alegeri organizate de către fiecare structură politică în parte, astfel:
-Liga Aleșilor Locali – Blaga Sorin
-Organizația Seniorilor Liberali – Chisăliță Ion
–Organizația Femeilor Liberale – Drăgilă Mihaela
-Tineretul Național Liberal – Pleșa Andra
-Organizația Oamenilor de Afaceri – Brumar Liviu