Liberalii cărășeni își aleg liderul în acest weekend!
Sesiunea județeană de alegeri locale din cadrul filialei Partidului Național Liberal Caraș-Severin se apropie de final în acest weekend. Comitetul de Coordonare Județean al Partidului Național Liberal Caraș-Severin se va reuni sâmbătă 17 iulie 2021, de la ora 10, la Sala Polivalentă din Reșița.
Cu această ocazie, Președintele și Biroul Politic Județean al PNL Caraș-Severin vor prezenta, în fața delegaților din județ și a invitaților care vor onora evenimentul, raportul de activitate al Biroului Politic Județean, raportul Comisiei Județene de Revizie și Cenzori și descărcarea pentru execuția bugetară.
Alegeri pentru președintele Filialei PNL Caraș-Severin
În același cadru liberal, vor avea loc alegerile pentru funcțiile de președinte al Filialei PNL Caraș-Severin, prim-vicepreședinți, vicepreședinți – pe domenii de activitate, membrii Biroului Politic Județean, trezorierul, președintele Comisiei de Arbitraj și președintele Comisiei Județene de Revizie și Cenzori a Filialei PNL Caraș-Severin.
La ședința de sâmbătă vor participa 400 delegați din toate cele 77 de organizații liberale din județul Caras-Severin, așa cum a transmis Departamentul de Comunicare al PNL Caraș-Severin.