Cristian Miclău: ”Istoria ne obligă să păstrăm și să promovăm valorile de patrimoniu material și imaterial de excepție al stațiunii Băile Herculane”

Cristian Miclău: ”Istoria ne obligă să păstrăm și să promovăm valorile de patrimoniu material și imaterial de excepție al stațiunii Băile Herculane”
Orașul Băile Herculane a fost gazda simpozionului național ”Herculane – arcade în timp” – ediția a IV-a, în perioada 11-12 iunie. Organizatorii evenimentului au fost Primăria Băile Herculane, Cenaclul Domogled, Asociația Localităților și Zonelor Istorice și de Artă din România (ALZIAR), cu sprijinul partenerilor Episcopia Caransebeșului și Direcția Județeană pentru Cultură Caraș – Severin.

Amfitrionul întâlnirii de suflet a fost ing. Dorin Bălteanu, cel care organizează simpozionul începând cu iunie 2017. Manifestarea de la Herculane a avut oaspeți de elită, din mediul academic, profesori universitari, oameni de cultură, arhitecți, reprezentanți ai direcțiilor de cultură din țară.

Unul dintre invitații de onoare a simpozionului a fost, Gabriel Codru Pleșa, primarul municipiului Alba Iulia.

Simpozionul a avut trei secțiuni interesante de redescoperire a istoriei și frumuseților naturale din orașul stațiune cărășan. S-a vorbit despre „Cultură și istorie la Băile Herculane”, cu multe secvențe artistice, comunicări de sesiuni științifice interesante, promenade prin decorul fermecător al naturii de pe Valea Cernei. Surpriza manifestării a fost concertul de muzică clasică susținut de tinerii formației „Tymes Quartet” din Timișoara, care a avut drept locație inedită, Grota Haiducilor”.

Dorin Bălteanu: „Am avut sprijinul total al domnului primar Cristian Miclău”

Simpozionul a fost deschis cu salutul de bun venit al lui Dorin Bălteanu. „Ne bucurăm că ați răspuns invitației noastre de a sărbători împreună, trei aniversări importante cele legate de bicentenarul Revoluției lui Tudor Vladimirescu (1821 – 2021), 270 de ani de la nașterea protopopului cronicar Nicolae Stoica de Hațeg, cronicar al Banatului, primul numismat și epigrafist român, primul cronicar român al Băilor Herculane și 125 de ani (1896 – 2021) de la întâlnirea la Băile Herculane împăratului Franz Iosef cu Carol I, regele României și Alexandru I, regele Serbiei. Reluarea simpozionului după pauza nedorită de un an a fost posibilă datorită sprijinului total al domnului primar al orașului Băile Herculane, Cristian Miclău care a susținut de fiecare dată acest eveniment. Ne onorează participarea și implicarea efectivă a d-lui primar Cristian Miclău în organizarea celor patru ediții ale simpozionului. Îi mulțumim pentru susținere și ne exprimăm speranța că această manifestare va rămâne înscrisă definitiv în Calendarul manifestărilor anuale organizate de Primăria orașului Băile Herculane”, a precizat Dorin Bălteanu.

Cristian Miclău: ”Istoria ne obligă să păstrăm și promovăm valorile de patrimoniu material și imaterial de excepție al stațiunii Băile Herculane”

Primarul stațiunii cărășene, Cristian Miclău a precizat faptul că este un susținător al tuturor proiectelor care converg către dezvoltarea orașului Băile Herculane: „Noi ca autoritate publică locală rămânem fideli principiilor că istoria acestor locuri ne onorează, dar ne și obligă în același timp. Vorbim de o responsabilitate și eficiență în ceea ce privește păstrarea și promovarea valorilor de patrimoniu material și imaterial de excepție al stațiunii Băile Herculane. Suntem pe drumul cel bun și trebuie să corectăm ceea ce s-a greșit în trecut. Un mic exemplu este că odată cu reabilitarea clădirii primăriei, l-am redescoperit personalitatea celui ce a fost Nicolae Stoica de Hațeg, o mare personalitate europeană a începutului de secol XIX. Drept dovadă avem dezvelirea plăcii omagiale „270 de ani de la nașterea lui Nicolae Stoica de Hațeg, protopop de Mehadia, cronicar al Banatului, primul numismat și epigrafist român, primul cronicar al Băilor Herculane. Nu avem dreptul să ne uităm istoria și am reconstituit placa comemorativă dedicată întâlnirii de la Băile Herculane a împăratului Franz Iosef cu regele Carol I al României și regele Alexandru I al Serbiei”.

Citește și: Simpozionul „Herculane-arcade în timp” se reia de vineri!
Gabriel Codru Pleșa, primarul municipiului Alba Iulia: „Colegul Cristian Miclău este un model pentru noi toți!”

Edilul municipiului Alba Iulia a ținut să-l felicite pe omologul dumnealui, Cristian Miclău: „Eu pot să spun că vin din capitala Neamului Românesc, de acolo unde s-a creat România Modernă. Această manifestare de aici, de la Herculane, are loc pe un tărâm binecuvântat de Dumnezeu însăși prin cadrul natural, cu aerul de munte, cu băile termale, cu istorie bimilenară. La Alba Iulia se descoperă mereu noi izvoare arheologice chiar în centrul municipiului. Pășim practic pe ani de istorie, pentru care trebuie să găsim mereu posibilități de conservare. Vă spun însă că ceea ce am găsit la Băile Herculane este unic pentru mine. Orașul dumneavoastră are câteva repere cu care este mai în față chiar comparativ și cu Alba Iulia. Colegul Cristian Miclău este un model pentru noi toți. O spun cu toată convingerea”, a precizat Gabriel Codru Pleșa.

 

Lasă un răspuns