Viteza, principala cauză a nerespectării regulilor de circulație în Caraș-Severin
Concluzia vine din partea polițiștii cărășeni care au acționat pe raza întregului județ în vederea prevenirii și combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
În acest sfârșit de săptămână, polițiștii rutieri și cei cu atribuții pe linie de poliție rutieră au desfășurat activități pentru conștientizarea participanților la trafic cu privire la riscurile la care se expun dacă nu respectă normele rutiere în timpul deplasării pe drumurile publice.
„Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 510 sancțiuni contravenționale, dintre care 263 pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum. 52 de conducători auto și pasageri au fost sancționați pentru nepurtarea centurii de siguranță. 6 șoferi care nu au respectat regulile privind depășirea, 2 conducători auto care au condus autovehicule aflându-se sub influența băuturilor alcoolice și 12 care au depășit cu mai mult de 50 km/h limita de viteză maximă admisă pe anumite tronsoane de drum, au fost sancționați contravențional, concomitent cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice”, este analiza făcută de IPJ Caraș-Severin în urma acțiunilor din acest weekend.
Citește și: Viteza la volan este o nebunie! Un cărășean în starea de inconștiență a ajuns la spital!
Ca urmare a acestor nerespectări ale legilor în vigoare, au fost reținute în vederea suspendării, 21 de permise de conducere și retrase 13 certificate de înmatriculare.