Tragedie pe strada Nicolae Bălcescu din municipiul Caransebeș
Un accident soldat cu moartea unui biciclist a avut loc sâmbătă pe strada Nicolae Bălcescu din municipiul Caransebeș.
Sâmbătă seara, în jurul orei 20.30, pe strada Nicolae Bălcescu din municipiul Caransebeș s-a produs un accident rutier, soldat cu decesul unui bărbat de 70 de ani. Din primele cercetări, în timp ce un bărbat 28 de ani, din Caransebeș, conducea un autoturism, din direcția centru către gară, a acroșat o bicicletă condusă de un bărbat de 70 de ani, care circula în aceeași direcție de mers, biciclistul fiind proiectat pe trotuar.
„Biciclistul de 70 ani de ani a fost transportat la spital, ulterior acesta decedând. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0”, informează IPJ Caraș-Severin.
Citește și: Un șofer cărășean a decedat în urma unui accident
Polițiștii continuă cercetările în acest caz sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.