Primăria Oravița desfășoară lucrări de igienizare a pârâului Oravița
Angajații Biroului de Gospodărire Comunală Oravița intervin, începând de astăzi, pentru curățarea albiei și malurilor apei pârâului Oravița.
Deșeurile aruncate în albia pârâului nu sunt doar un pericol pentru mediu, ci cresc și riscul producerii unor dezastre naturale. Măsura igienizării a fost luată pentru prevenirea efectelor inundațiilor ce ar putea să apară ca urmare a precipitațiilor care, conform prognozelor, se vor înregistra și în perioada următoare.
Citește și: Primăria Oravița a lansat campania ”Hai să fim selectivi!”
„Acțiunile de igienizare vor continua, însă facem apel la cetățenii orașului să nu mai arunce deșeurile la întâmplare, ci doar în spațiile special amenajate. Păstrarea mediului curat și protejarea resurselor de apă sunt responsabilități ale fiecăruia dintre noi, oameni și autorități deopotrivă”, este anunțul făcut de administrația locală de pe Valea Carașului.