Personalul medical testat la COVID!
Directorul Medical al Spitalului Medical de Urgență Caraş-Severin, dl. Jaro Marşalic, a prezentat situația testării personalului medical, practic breasla care a fost în linia întâi alături de alte instituții, in lupta anti-COVID!
„Testarea serologică a personalului medical, în vederea identificării anticorpilor de tip IgG şi IgM pentru infecţia cu SARS-COV2, continuă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa.
Reactivii și aparatura achiziționată de către Primăria Reşiţa la începutul pandemiei au susținut atât screeningul pentru personalul medical, cât și diagnosticarea infecției cu SARS-COV2 pentru pacienții care au necesitat internarea sau transferul către alte spitale ori intervenţie chirurgicală imediată.
Până în prezent, personalul medical din cadrul Laboratorului de Analize Medicale a efectuat un număr de 718 teste, dintr-un total de 2.000.
La solicitarea conducerii Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa, primele screeninguri s-au făcut pentru personalul medical din linia întâi – UPU, Boli Infecţioase, A.T.I. şi Pneumoftiziologie – continuându-se cu cel de pe secţiile Dermatovenerologie, Chirurgie, Pediatrie, Neonatologie, Hemodializă, Ortopedie şi Urologie. Săptămâna aceasta, urmează personalul medical de pe secţiile Oncologie, Neurologie, Diabet Zaharat şi Psihiatrie.” a spus Jaro Marşalic.