Alin Minteuan și-a reziliat contractul cu CSM Reșița!
Antrenorul Alin Minteuan și-a reziliat contractul cu CSM Reșița pe cale amiabilă, lucru pe care l-a lăsat să se înțeleagă imediat după acel 0-6 de la comuna Recea! „CSM Reșița și antrenorul echipei, Alin Minteuan au reziliat de comun acord contractul. Pe această cale dorim să îi mulțumim pentru aportul adus în Valea Domanului în această perioadă și îi dorim mult succes mai departe”, au precizat reprezentanți clubului pe pagina de socializare a clubului din Valea Domanului.
La rândul lui Alin Minteuan ne-a declarat: „Problemele au început la începutul acestui miniretur și nu ne-am revenit nicicum după meciul cu Csikszereda. Era nevoie de un declic care nu a mai venit pentru ca Reșița să revină măcar acolo unde a fost când mai aveam speranțe la un loc fruntaș. Am mai spus că trebuie o schimbare, era clar că nu poți să aduci alți jucători în acest moment! În iarnă trebuiau aduși cinci jucători foarte buni, nu mai mult și nu s-a reușit acest lucru. Mi-aș fi dorit mult mai mult, nu mă încălzește cu nimic faptul că am adus cele mai multe puncte din acest campionat, pentru că trebuiau aduse mult mai multe. Dacă mai punem și faptul că la Mioveni am pierdut cu 1-0 dintr-un penalti inventat, atunci avem vederea de ansamblu că lucrurile mergeau anul trecut în direcția bună! La reluarea campionatului, echipa nu a putut să depășească pasa proastă de după meciul de la Miercurea Ciuc și consecințele s-au văzut! A fost singura soluție, am discutat și cu conducătorii și am luat această decizie.”
Minteuan a semnat cu CSM Reșița pe 4 noiembrie 2020 și în mandatul lui a avut un bilanț de 11 meciuri, dintre care 3 victorii, 2 egaluri și 6 eșecuri, golaveraj 7-15! A debutat cu un 0-1 la Mioveni, iar după eșecul rușinos cu Recea, ieri a decis să rezilieze contractul cu echipa din Valea Domanului.
În ultima etapă a campionatului regular, la Reșița este așteptată duminică, 28 martie, de la ora 15,00, echipa U Craiova 1948, echipă angrenată în lupta pentru locul I alături de ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu și ACS ASU Poli Timișoara, Farul Constanța și Dunărea Călărași.