Piața agroalimentară din orașul Băile Herculane va fi relocată în zona „Clubului Pensionarilor”
ANUNȚ – Primăria orașului Băile Herculane
Începând cu luna aprilie 2021, piața agroalimentară din Băile Herculane va intra într-un amplu proces de modernizare în cadrul proiectului implementat de Primăria orașului Băile Herculane.
”Pentru încurajarea activității de comerț cu produse agricole și nu numai, am inițiat proiectul de modernizare a Centrului Comercial al Unității Administrativ Teritoriale orașul Băile Herculane «Modernizare, extindere și refuncționalizare construcție existentă, regim de înălțime existent parter, funcțiune actuală piața agroalimentară, regim de înălțime propus P+1E, funcțiune propusă comerț – Centru Comercial». Este vorba de o construcție unui centru comercial cu un nivel, la parter va fi piața agroalimentară, iar la etaj se vor putea închiria spațiile comerciale”, a precizat Cristian Miclău, primarul orașului Băile Herculane.
Astfel începând cu data de 1 aprilie 2021 toți comercianții vor fi relocați în piața volantă cu caracter temporar din fața clubului pensionarilor până la finalizarea lucrărilor de la noua piață.
sursa text și foto: primăria Băile Herculane (facebook)