Donează sânge! Astăzi donăm sânge, mâine putem primi în schimb viață!
Într-o perioadă în care avem mare nevoie să fim solidari și altruiști cu cei din jur, noi, polițiștii Inspectoratului de Poliție Caraș-Severin, am ales să fim alături de cei care depind de câțiva mililitri de sânge pentru a trăi. Din păcate, realitatea ne demonstrează că oricine poate fi în această situație la un moment dat.
Astfel, în urma apelului reprezentanților Centrului de Transfuzie Sanguină din Reșița, am încercat să ne mobilizăm și de această dată, pentru a merge în număr cât mai mare la Centru și a dona sânge.
Ieri dimineață, donatori au fost polițiștii reșițeni de la Serviciul Rutier și Serviciul Cazier Judiciar, iar în zilele următoare, vor merge angajați MAI și de la celelalte structuri, cu toții dornici de a veni în sprijinul semenilor, nu doar prin sângele donat, ci și prin donarea bonurilor valorice primite, pe care le vom folosi, ca de fiecare dată, pentru face o bucurie unor oameni mai puțini norocoși.
„Având în vedere criza actuală de sânge, îndemnăm pe toți cei care sunt eligibili pentru a dona, să meargă la Centrele de Transfuzie Sanguină și să facă acest gest umanitar și benefic pentru sănătatea tuturor. Un singur donator poate salva, printr-o donare, cel puțin 3 vieți! Într-o zi, oricine poate depinde de sângele donat”, a precizat inspector principal Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.
sursa text și foto: comunicat de presă IPJ Caraș-Severin