Alexandru Sporea, primarul comunei Forotic, a făcut un gest de omenie în cazul accidentului rutier de lângă Comorâște!
Azi, în jurul orei 15.58, a avut loc un accident de circulatie in zona localitătii Forotic, DN 57, între localitățile Lățunaș și Comorâște, unde un autocar cu 17 pasageri s-a răsturnat in afara partii carosabile a drumului.
Autobuzul de transport persoane circula din direcția Timișoara către Oravița, iar în afara localității Comorâște șoferul ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și a ieșit în afara părții carosabile.
Având în vedere numărul de persoane implicate, pentru gestionarea eficientă a intervenției, a fost activat Planul Roșu la nivelul județului.
Pentru acordarea asistenței medicale de urgență s-a intervenit cu o autospecială pentru transport victime multiple, 2 ambulanțe SMURD și 3 ambulanțe din cadrul Serviciul Județean de Ambulanță. Totatdată, în sprijinul echipajelor s-au aflat și 2 mașini de stingere.
„Salvatorii ajunși la locul accidentului au evaluat medical toti cei 17 pasageri ai autocarului care s-au autoevacuat, iar 6 dintre acestia, în stare stabilă, au fost transportati la Compartimentul Primiri Urgențe Oravița (3 victime de către ambulanța SMURD, iar alte 3 victime cu ambulanța SAJ) in vederea evaluării medicale mai amănunțite, ceilalți pasageri ai autocarului neavând nevoie de îngrijiri medicale”, a precizat lt. Adrian Manofu, purtătorul de cuvânt al ISU Semenic Caraș-Severin.
La ora 16,50, Planul Rosu a fost dezactivat.
Alexandru Sporea, primarul comunei Forotic, s-a implicat activ în soluționarea cu celeritate a eliminării efectelor accidentului, oferind cazare la școala din localitate tuturor persoanelor implicate în evenimentul rutier: ”Am fost anunțat de câțiva colegi din primărie care aveau muncă de teren de producerea acestui accident. Este foarte adevărat că a fost polei pe drum și toată lumea circulă ca și acum în coloană cu viteză mică. Noi cei de primărie am dorit să ajutăm persoanele implicate în accident, să le oferim cazare și un ceai cald la școală pentru că afară era foarte frig, însă oamenii mi-au spus că mai bine îi ajut cu transportul până la Oravița, ceea ce am și făcut împreună cu colegii mei. Două doamne din grupul de muncitori mi-au și spus că dacă ajung mai repede până la Oravița sunt ca și acasă deși nu locuiesc în oraș și asta pentru că o să vină o mașină după ele. Eu vreau să le mulțumesc colegilor mei din primărie pentru solidaritatea arătată și consider că nu am făcut nimic deosebit, doar am ajutat niște semeni într-un moment dificil pentru ei”, ne-a precizat Alexandru Sporea, primarul comunei Forotic.
FLORIN ȘTIUBE