Școala de fotbal Mundo Reșița are o nouă filială și pe Valea Bistrei!
Lucian Mihail Dobre este fondatorul școlii de fotbal Mundo Reșița și a dovedit până acum că este un vizionar al dezvoltării fotbalului juvenil județean pe principii moderne. Școala de Fotbal Mundo Reșița are chiar filiale județene la Măureni, Teregova și Bocșa, iar ieri, 1 februarie a fost inaugurată și filiala Mundo de pe Valea Bistrei.
„În primul rând doresc să-i mulțumesc domnului președinte al Asociației Județene de Fotbal Caraș-Severin, Viorel Lolea pentru implicarea și ajutorul activ care mi l-a acordat pentru deschiderea acestei filiale și trebuie să reiterez public că a fost omul care m-a încurajat mereu în dezvoltarea proiectului Mundo Reșița. Vreau să le mulțumesc și celor două primării cu care am făcut parteneriat public privat, domnilor Doru Iustin Cîrdei – primarul comunei Zăvoi și d-lui Petru Novac Crîsnic – primarul comunei Glimboca. Doi edili care doresc dezvoltarea fotbalului juvenil local, care au deschidere către această componentă educațională și care nu au uitat că la rândul dumnealor au jucat cu mult drag fotbal și pentru comunitatea lor de pe Valea Bistrei. Țin să le mulțumesc consilierilor locali din Glimboca și Zăvoi care au înțeles că dorim să cultivăm cât mai mult sportul în zonele respective. Prima întâlnire a zonei Valea Bistrei a avut loc ieri la Sala de Sport din Glimboca. De zona respectivă se va ocupa dl. antrenor Liviu Ivan și dl. profesor Gabriel Boldea sub îndrumarea noastră a celor de la filiala mamă din Reșița. A fost și implicarea activă a lui Sergiu Crîsnic, liderul echipei FCS Bistra Glimboca de a căror păreri am ținut cont și lucrurile s-au mișcat cu rapiditate.
Au fost prezenți la Glimboca în total în jur de 30 de copii, aparținând categoriilor de la 2007 și până la cei născuți 2016. La inaugurare bineînțeles că s-au respectat măsurilor de siguranță și protecție sanitară anticovid-19, plus că nu au fost toți convocați la aceeași oră. Avem copii din toată zona Bistrei, unul dintre venind dintr-o localitate din județul Hunedoara. După o perioadă de evaluare, ne vom organiza și pe grupe și cu planficările curente ale activității care se fac la clubul mamă. Noi sperăm să vină cât mai mulți copii la fotbal și sperăm să continuăm aceste deschideri de filiale și în alte zone din Caraș-Severin. Vrem să cucerim tot județul pentru a avea o arie de selecție tot mai mare și pentru a da șansa câtor mai mulți copii pentru a practica fotbalul. Cei mai mulți nu au posibilitatea să se deplaseze la Caransebeș, la Reșița sau alte centre de fotbal și drept urmare proiectul este gândit să ne deplasăm noi la dânșii, a precizat Lucian Dobre managerul general a lui ACS Mundo Reșița.
Lucian Dobre a vorbit despre dezvoltarea în perspectivă a clubului de fotbal Mundo Reșița: „Ne dorim să ne extindem, avem în proiect o filială și la Oravița și la Herculane. Este o șansă pentru fiecare copil de a avea acces la un educație fotbalistică de înaltă ținută. O să dau aici exemplul orașului Oțelu Roșu, unde la nivel de copii și juniori activează Constantin Marcu, un om dedicat care mie îmi place foarte mult de modul cum gândește strategia de fotbal juvenil, l-am și cooptat în echipa Comisiei Tehnice a AJF Caraș-Severin pe care o coordonez. Tocmai de aceea nu l-am cooptat în echipa Mundo și nu am avut discuții cu dl. primar Luca Mălăescu de la Oțelu Roșu, să nu amestecăm lucrurile pe Șoimii Oțelu Roșu cu Mundo Reșița. Una-i una, alta-i alta și am considerat că Marcu face o treabă foarte bună acolo la Oțelu Roșu și eu personal sunt convins că locațiile pe care le avem în jurul centrului sunt suficiente pentru a identifica potențialii sau dacă vreți viitori fotbaliști ai României și credeți-mă că nu folosesc cuvinte mari”, a mai spus Lucian Dobre.
sursa foto: ACS Mundo Resita.
FLORIN ȘTIUBE