O nouă față a Reșiței!
Preocupările primarului Ioan Popa privind dezvoltarea municipiului Reșiței au făcut din reședința județului nostru, un veritabil șantier.
Un asemenea șantier în lucru este în cartierul Lunca Pomostului, pe străzile Nicolae Bălcescu, Bielefeld, George Enescu, Parângului, Nicolae Titulescu și Gratz, un proiect în valoare de circa 3 milioane de euro alocați de reabilitare a zonei amintite.
„Lucrăm la cele șase străzi din Lunca Pomostului, care unesc bulevardele Revoluția din Decembrie și Alexandru Ioan Cuza. Aceste șase străzi vor fi niște străzi de talie vest-europeană, cu piste de biciclete, copaci din zece în zece metri, coșuri de gunoi, bănci, fibra optică de pe stâlpi introdusă în subteran, absolut tot ce trebuie. Între aceste străzi sunt, însă, blocuri foarte deteriorate. Ele sunt frumoase, au fost construite în anii `50, dar nu au mai fost zugrăvite, nu au mai fost aranjate. Iar spațiile dintre aceste blocuri sunt extrem de degradate. Trebuie reabilitate, modernizate”, a declarat public primarul Ioan Popa.
Primarul Ioan Popa anunțase în cadrul dezbaterii publice de către UrbanizeHub Romania, că l-a contactat pe arhitectul Rudy Gräf de la firma de arhitectură Vitamina Architects din Timișoara, care a lucrat și în Franța sau Germania, Firma timișeană a proiectat modernizarea celor șase străzi și a prezentat exemple de bune practici, privind spațiul public, implementate de administrația locală din Reșița: „Străzile sunt un spațiu public, distribuția echitabilă a spațiului între pieton, mașină și bicicletă este esențială. Vor fi primele străzi din Reșița care contribuie la accesibilitatea tuturor grupelor de vârstă, precum și la diminuarea impactului schimbărilor climatice. Lățimea carosabilului a fost redusă pentru a scurta expunerea copiilor și vârstnicilor la traficul auto, cu trecerile de pietoni înălțate la nivelul trotuarului, și nu invers. Copacii sunt mutați în aliniament, cât mai aproape de axul străzii, pentru a mări suprafața umbrită la maximum. Pavajul e deschis la culoare pentru a nu se supraîncălzi pe timp de vară.”