Astăzi și mâine sunt anunțate viituri pe râurile cărășene!
Institutul National de Hidrologie si Gospodărire a Apelor București a transmis cod galben și portocaliu de avertizare meteorologie pentru bazinele hidrografice din Caraș-Severin: Timiş, Bârzava, Caraş, Nera și Cerna.
FENOMENELE VIZATE: Scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale COTELOR DE APӐRARE.
BAZINELE HIDROGRAFICE AFECTATE: Mureş, Bega, Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna, Desnăţui, Jiu, Olt, Argeș, Ialomiţa.
MOMENTUL PRODUCERII FENOMENELOR VIZATE:
Data: 04.01.2021 ora 16:00 – 06.01.2021 ora 16:00
Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, ca urmare a precipitaţiilor prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă şi propagării se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale COTELOR DE APĂRARE, după cum urmează:
COD GALBEN
În intervalul 04.01.2021 ora 16:00 – 06.01.2021 ora 16:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Mureş – afluenţii de stânga aferenţi sectorului aval S.H. Alba Iulia – amonte S.H. Brănişca (judeţele: Alba şi Hunedoara), Bega – bazin amonte S.H. Balinţ, Timiş – bazin amonte S.H. Caransebeş şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Caransebeş – amonte S.H. Lugoj, Pogăniş – bazin superior, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera (judeţele: Timiş şi Caraş Severin), Cerna (judeţele: Gorj şi Caraş Severin), Desnăţui (judeţele: Mehedinţi şi Dolj), Jiu (judeţele: Hunedoara, Gorj, Mehedinţi şi Dolj), Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă Cibin – amonte Ac. Ioneşti, Olteţ – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţele: Sibiu, Vâlcea, Gorj şi Argeş), Argeş – bazin superior, Dâmboviţa – bazin superior (judeţele: Argeş şi Dâmboviţa), Ialomiţa – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Dâmboviţa, Prahova, Buzău şi Ialomiţa).
COD PORTOCALIU
În intervalul 04.01.2021 ora 18:00 – 05.01.2021 ora 12:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Cerna – afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Caraş Severin), Jiu – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadu – amonte S.H. Rovinari, Gilort – bazin amonte S.H. Tg. Cărbuneşti (judeţul Gorj), Motru – bazin amonte S.H. Târmigani, (judeţele: Gorj şi Mehedinţi), Coşuştea (judeţul Mehedinţi), Olteţ – bazin superior (judeţele: Gorj şi Vâlcea), Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă Lotru – amonte Ac Ioneşti (judeţele: Vâlcea şi Argeş).
Avertizarea Hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate mai mare pe unele râuri din judeţele: Gorj şi Mehedinţi.
Harta cu codurile se anexează.
Se menționează că fenomenele hidrologice periculoase se pot produce şi pe afluenții de grad inferior ai râurilor marcate pe hartă.
În funcție de evoluția fenomenelor hidrometeorologice vom reveni cu actualizarea prognozei hidrologice.
Se impune urmărirea evoluției situației hidrometeorologice, în conformitate cu „Regulamentul privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de fenomene hidrometeorologice periculoase având ca efect producerea de inundații, secetă hidrologică precum și incidente/accidente la construcții hidrotehnice, poluări accidentale ale cursurilor de apă și poluări marine în zona costieră.”
COD GALBEN: Risc de viituri sau creşteri rapide ale nivelului apei, care necesită o vigilență sporită în cazul desfașurării unor activități expuse la inundații.
Se pot produce scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie și viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale.
În secțiunile monitorizate hidrometric, se pot produce depășiri ale COTEI DE ATENȚIE/Fazei I de apărare.
COD PORTOCALIU: Risc de viituri majore generatoare de revărsări importante, care pot conduce la inundarea de gospodării şi obiective social – economice. De asemenea, se pot produce scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie și viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundații locale.
În secțiunile monitorizate hidrometric, se pot produce depășiri semnificative ale COTEI DE INUDAȚIE/FAZEI a II-a de apărare (mai mari de 20-30 cm). Din cauza intesității deosebite a fenomenelor hidrologice prevăzute a fi periculoase, se pot înregistra pagube economice însemnate și poate fi pusă în pericol viața oamenilor.
COD ROŞU: Risc de inundații majore care poate necesita adoptarea unor măsuri deosebite pentru evacuarea oamenilor şi bunurilor, impunerea de restricţii la folosirea podurilor şi căilor de transport, exploatarea construcţiilor hidrotehnice, altele.
În secţiunile monitorizate hidrometric, se pot produce depășiri semnificative ale COTELOR DE PERICOL / Fazei a III – a de apărare (mai mari de 20-30 cm). Din cauza intensității majore a fenomenelor hidrologice prevăzute a fi periculoase, se pot înregistra pagube economice însemnate şi poate exista un risc semnificativ pentru viața oamenilor.
Comunicatul de presă a fost transmis de lt. Adrian Manofu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Semenic Caraș-Severin.
FLORIN ȘTIUBE