Revelionul bate la ușă, dar atenție la petarde! Poliția a făcut 5 percheziții pentru confiscarea materialelor pirotehnice deținute ilegal
PESTE 250 KG DE ARTICOLE PIROTEHNICE DEȚINUTE ILEGAL, CONFISCATE DE POLIȚIȘTII CĂRĂȘENI ÎN URMA A 5 PERCHEZIȚII DOMICILIARE
Ieri, 30 decembrie, polițiști de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, au efectuat 5 percheziții domiciliare în Reșița, la locuințele a 3 bărbați bănuiți de operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.
În urma activităților au fost ridicate peste 3.000 de materiale pirotehnice, deținute fără drept, precum și o sumă de bani.
Astfel, la adresele celor 3 bărbați cu vârste cuprinse între 23 și 48 de ani, au fost găsite și ridicate 3.320 de materiale pirotehnice, în total 253 kg, ambalate în cutii, pungi și baterii, despre care există indicii că ar fi fost deținute cu scopul de a fi comercializate, fără a fi autorizați în acest sens, precum și 1.780 lei, care ar fi fost proveniți din astfel de activități.
„La acțiuni au participat polițiști de la Serviciul de Ordine Publică, Poliția Municipiului Reșița, Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin și luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale”, a precizat inspector principal Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.