DSP Caraș-Severin, ajutată de militari!
Ministerul Apărării Naţionale pune la dispoziţia direcţiilor de sănătate publică din ţară aproximativ 600 de militari pentru a sprijini, în perioada următoare, eforturile generale de combatere a efectelor pandemiei de COVID-19.
Militarii vor îndeplini sarcini de operatori call-center, pentru realizarea de anchete epidemiologice, precum şi de operatori calculator, pentru completarea bazelor de date care se întocmesc în cadrul acţiunilor de combatere a pandemiei de COVID-19.
foto: MapN – Valentin Ciobîrcă
”Primii 230 dintre aceştia acţionează deja în judeţele Alba, Arad, Bacău, Bihor, Botoşani, Braşov, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Tulcea. De asemenea, sunt pregătite efective care să-şi desfăşoare activitatea, în aceleaşi condiţii, în municipiul Bucureşti şi în alte judeţe, în funcţie de solicitările direcţiilor de sănătate publică. Colaborarea cu direcţiile de sănătate publică se realizează în baza unor protocoale instituţionale, la solicitarea acestora”, transmite Ministerul Apărării Naționale printr-un comunicat de presă.
Pentru Direcția de Sănătate Publică din Caraș-Severin vor activa 6 cadre militare.