Semenicul a primit undă verde!
Primarul Ioan Popa anunță că, într-un final, la câțiva ani de la semnarea acordului de parteneriat între Primăria Reșița, Consiliul Județean Caraș-Severin și Primăria Văliug pentru realizarea domeniului schiabil Semenic, a fost adoptată hotărârea de Guvern privind realizarea unui schimb de terenuri cu Romsilva, fără de care proiectul nu ar fi putut fi realizat. Conform edilului, proiectul ar putea fi finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență, program prin care speră să obțină finanțare și pentru construirea de la zero a unui spital în municipiul Reșița.
„Din punctul meu de vedere este unul dintre cele mai importante lucruri care s-au întâmplat în ultimii 25 de ani”, susține primarul Ioan Popa cu privire la adoptarea hotărârii de Guvern
”Destinul acestui areal, Reșița și Banatul Montan, poate fi schimbat radical prin acest demers și din acest moment nu ne mai stă nimic înainte. Există și programul prin care se poate finanța acest areal schiabil și domeniul de de dezvoltare alpină Semenic. Sunt 42 de milioane de euro și avem șansa acestui acest Program național de reziliență – PNRR , care vine să compenseze căderile economice din pandemie prin măsuri sau prin proiecte mari. Acesta este un proiect care se potrivește acestei axe de finanțare și sunt convins că se va face în cel mai scurt timp posibil. Tot pe PNRR, o să încercăm să demarăm și partea de dezvoltare alpină Muntele Mic Țarcu Nedeia și din ce am discutat cu cei de la ADR o să demarăm tot pe acest proiect noul spital județean în Reșița”, conchide edilul reșițean
Alexandra Pascariu