S-a redeschis Piața Reșița Sud!
Deși funcționează într-o hală, principala piață agroalimentară din Reșița a fost redeschisă.
Societatea Consiliului Local care administrează piețele din oraș, a luat o serie de măsuri de siguranță pentru ca Piața Reșița Sud să poată funcționa cu respectarea regulilor impuse de pandemia de COVID-19.
Inițial, hala de la Reșița Sud a fost închisă, iar tarabele au fost mutate în parcarea acoperită a pieței dar, la insistențele producătorilor, care s-au plâns că le îngheață marfa și au amenințat că nu vor mai veni în piață, autoritățile locale au revenit asupra deciziei.
Au fost luate o serie de măsuri și au fost instituite reguli similare celor din supermarketuri astfel încât să fie diminuat riscul răspândirii SARS-CoV-2.
Reșițenii își pot face cumpărăturile și în Reșița Nord, unde, deși este o piață deschisă, de asemenea au fost luate măsuri igienico-sanitare de siguranță.
ALEXANDRA PASCARIU