PNL Caraș-Severin este în doliu, alături de victimele tragediei de la Piatra Neamț!
În urma incendiului devastator ce a izbucnit sâmbătă seara în Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean din Piatra Neamț au murit 10 pacienți infestați cu coronavirus, aflați în stare foarte gravă și intubați.
În semn de solidaritate cu tragedia de la Piatra Neamț, Partidul Național Liberal filiala Caraș-Severin a decis să suspende campania electorală pentru următoarele trei zile.
„Având în vedere incendiul și tragedia de la Piatra Neamț, Partidul National Liberal a decis să suspende campania electorală pentru următoarele trei zile.
Aducem la cunoștinta cetățenilor din Valea Bistrei și Valea Carașului, unde erau astăzi organizate întâlniri electorale, ca acestea vor fi reprogramate.
Dumnezeu să mângâie familiile indoliate!” – Departamentul Comunicare al PNL Caraș-Severin