80 milioane euro pentru proiectul ”Comunități de seniori – sprijin pentru persoane vârstnice vulnerabile afectate de probleme locative”

80 milioane euro pentru proiectul ”Comunități de seniori – sprijin pentru persoane vârstnice vulnerabile afectate de probleme locative”.

Calitatea vieții persoanelor vârstnice cu o stare financiară precară va fi îmbunătățită, prin proiectul european ”Comunități de seniori – sprijin pentru persoane vârstnice vulnerabile afectate de probleme locative”. Apelul acestui proiect cu o valoare de 80 milioane euro a fost lansat în consultare publică de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Beneficiarii sunt persoanele de peste 65 ani, fără sprijin din partea familiei și care au venituri atât de mici încât sunt expuse riscului sărăciei și excluziunii sociale. Nevoia acestor servicii este mare. S-a avut în vedere că, în România există aproape un milion de persoane vârstnice care corespund acestor criterii, dar numai 12.500 de oameni beneficiază de îngrijire specializată.
Din banii europeni se vor finanța construirea și reabilitarea de locuințe sociale, furnizarea de servicii specifice la domiciliu sau în centrele de zi, îngrijire medicală, terapii de recuperare, consiliere psihologică și juridică. Pot depune proiecte furnizorii de servicii sociale autorizați, în parteneriat cu autoritățile publice locale.
Mai multe detalii sunt în ghidul solicitantului, disponibil aici: https://rb.gy/238wr
80 milioane euro pentru proiectul ”Comunități de seniori – sprijin pentru persoane vârstnice vulnerabile afectate de probleme locative”.
Calitatea vieții persoanelor vârstnice cu o stare financiară precară va fi îmbunătățită, prin proiectul european ”Comunități de seniori – sprijin pentru persoane vârstnice vulnerabile afectate de probleme locative”. Apelul acestui proiect cu o valoare de 80 milioane euro a fost lansat în consultare publică de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Citește și: 1862 contracte de finanțare prin fonduri europene în valoare de aproximativ 1,4 miliarde euro!

Beneficiarii sunt persoanele de peste 65 ani, fără sprijin din partea familiei și care au venituri atât de mici încât sunt expuse riscului sărăciei și excluziunii sociale. Nevoia acestor servicii este mare, având în vedere că, în România există aproape un milion de persoane vârstnice care corespund acestor criterii, dar numai 12.500 de oameni beneficiază de îngrijire specializată.
Din banii europeni se vor finanța construirea și reabilitarea de locuințe sociale, furnizarea de servicii specifice la domiciliu sau în centrele de zi, îngrijire medicală, terapii de recuperare, consiliere psihologică și juridică. Pot depune proiecte furnizorii de servicii sociale autorizați, în parteneriat cu autoritățile publice locale.
Mai multe detalii sunt în ghidul solicitantului, disponibil aici: https://rb.gy/238wr

Lasă un răspuns