72 de migranți retrimiși în Centrele Regionale pentru solicitanții de azil!

72 de migranți retrimiși în Centrele Regionale pentru solicitanții de azil!
72 de cetățeni străini au fost depistați în urma unei acțiuni pentru prevenirea migraţiei ilegale inițiată de autoritățile române. În data de 29 octombrie 2021, în jurul orei 10.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii imigraţiei ilegale în zona de competenţă.

Polițiștii de Frontieră au avut suportul Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș, ai Grupării Mobile de Jandarmi Timişoara, ai Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad, ai Inspectoratului de Poliție al Județului Timiș, ai Serviciului de Poliție Canină, ai Poliției Autostrăzi, Secției Regionale de Poliție Transporturi Timișoara și ai Centrului Regional de Proceduri și Cazare pentru Solicitanții de Azil Timișoara.

Bilanțul misiunii de prevenire: 72 de cetăţeni străini aflați în „locuri nepotrivite”

În urma misiunii, polițiștii au identificat la o pensiune de pe raza municipiului Timişoara și în parcările TIR de pe autostrada A1, 72 de cetăţeni străini. În cadrul verificărilor, s-a stabilit faptul că aceştia sunt cetăţeni din India, Bangladesh și Afganistan.cu vârste cuprinse între 16 şi 48 de ani. Mulți dintre migranți aveau documente temporare de identitate pentru solicitanţii de azil. Prezența lor pe raza judeţului Timiş nu a putut fi justificată.

72 de

Citește și: 84 de migranți depistați dintr-un singur foc!

După finalizarea tuturor verificărilor, solicitanţii de azil au fost îndrumați către Centrele Regionale de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil din ţară unde sunt cazaţi şi înregistraţi.
Totodată, ofițerii de poliție judiciară din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara au verificat persoanele fără documente. La finalizarea cercetărilor vor fi dispuse măsurile legale ce se impun.
„Aceste acţiuni desfăşurate în sistem integrat de prevenire şi combatere a migraţiei ilegale pe raza județului Timiş vor continua şi pe parcursul următoarelor zile”. – Agent principal Mihaela Leș, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara

Lasă un răspuns