4 iulie – Ziua Independenței a Statelor Unite ale Americii

4 iulie – Ziua Independenței a Statelor Unite ale Americii

4 iulie – Ziua Independenței a Statelor Unite ale Americii

Ziua Independenței este o sărbătoare federală în Statele Unite. Ea comemorează adoptarea Declarației de independență de pe 4 iulie 1776, în care a fost declarată independența față de Regatul Marii Britanii. 
Ziua Independenței este deseori asociată cu focuri de artificii, parade și evenimente private. Festivitățile sărbătoresc istoria, guvernul și tradiția Statelor Unite.

Citește și: La mulți ani, America!

Declaraţia de Independenţă – simbolul libertăţii
«Noi considerăm aceste adevăruri evidente, că toţi oamenii sunt egali, că ei sunt înzestrați de Creator cu anumite Drepturi inalienabile, că printre acestea sunt Viaţa, Libertatea şi căutarea Fericirii. Că, pentru a asigura aceste drepturi, Guverne sunt instituite printre oameni, izvorând puterile lor doar din consimţământul celor guvernaţi, Că atunci când orice Formă de Guvernare devine distructivă acestor scopuri, este dreptul poporului de a o modifica sau elimina, şi să instituie nouă Guvernare, stabilindu-i fundaţia pe astfel de principii şi organizându-i puterile în asemenea formă, încât să le pară lor cel mai probabil să producă Siguranţă şi Fericire» se afirmă în Declaraţia de independenţa a Statelor Unite ale Americii.
4 iulie – Ziua Independenței a Statelor Unite ale Americii
Relațiile diplomatice dintre România și SUA au fost stabilite la 14 iunie 1880, sub domnia Principelui Suveran Carol I al României și în timpul celui de-al 19-lea Președinte al Statelor Unite, Rutheford B. Hayes.
Ziua Independenței este ziua națională a Statelor Unite ale Americii.
foto articol: cadranpolitic

Lasă un răspuns