3700 polițiști de frontieră la datorie

3700 polițiști de frontieră la datorie

3700 polițiști de frontieră la datorie. În minivacanţa prilejuită de Ziua Naţională a României, conducerea Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră a dispus măsuri suplimentare de adaptare atât a misiunilor, cât şi a resurselor umane şi materiale, la specificul fiecărei frontiere. Scopul misiunilor este să asigure un control eficient şi operativ în toate punctele deschise traficului internaţional.

Polițiștii de frontieră acționează alături de celelalte structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţa publică în zona de competenţă.
A fost suplimentat numărul personalului planificat la controlul documentelor de călătorie în punctele de trecere. Peste 3.700 de poliţişti de frontieră vor desfăşura zilnic, la nivelul întregii ţări, misiuni de supraveghere şi control la frontiera de stat.
Dacă situaţia o va impune, vor fi suplimentate arterele de control pe ambele sensuri de deplasare, după caz, până la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere a frontierei. Totodată, vor fi folosite inclusiv staţii mobile de control, în vederea asigurării controlului de frontieră în parametrii optimi.

3700 polițiști

În prezent, traficul pentru autoturisme şi mijloacele de transport persoane se desfăşoară în condiţii normale, fără a se înregistra timpi de aşteptare.
O situaţie specială se înregistrează la traficul pentru camioane. În această perioadă se constată o creştere a numărului de automarfare care se prezintă pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, în punctele de trecere a frontierei de la graniţa cu Ungaria şi Bulgaria, dar şi la cea cu Ucraina. În aceste puncte de trecere a frontierei se înregistrează un timp de aşteptare ridicat pe arterele destinate acestor autovehicule.
Citește și: Fluidizare la frontieră. 12 puncte de trecere la granița cu Ungaria și 8 la cea cu Bulgaria
Inspectoratele Teritoriale ale Poliţiei de Frontieră Oradea, Sighetu Marmaţiei, Iaşi şi Giurgiu au luat toate măsurile aflate în competenţă pentru asigurarea unui control operativ şi reducerea timpului de aşteptare. Au fost dispuse măsuri pentru suplimentarea personalului planificat la efectuarea formalităţilor de frontieră, precum şi a arterelor de control deschise pentru acest tip de mijloace de transport, în funcţie de configuraţia şi capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere.
Poliția de frontieră reiterează faptul că, la graniţa cu Bulgaria şi Ungaria, formalităţile de frontieră se efectuează în comun cu autorităţile ungare, respectiv bulgare,. Ăn acest sens, Poliția de Frontieră Română a alocat personal pentru acoperirea tuturor liniilor de control în punctele de trecere a frontierei. Arterele care pot fi deschise sunt limitate de numărul de polițiști repartizaţi de către statele vecine.
Recomandări adresate participanţilor la traficul transfrontalier
„În continuare, recomandăm cetăţenilor români şi străini care tranzitează frontiera națională în această perioadă să folosească toate punctele de frontieră deschise în regim internaţional. Să se informeze cu privire la condiţiile de călătorie în statele de destinaţie şi în cele tranzitate. De asemenea, reamintim participanţilor la trafic că pot consulta aplicaţia Trafic on-line, disponibilă pe pagina de internet a Poliției de Frontieră – www.politiadefrontiera.ro, unde sunt actualizate valorile medii ale timpului de aşteptare la controlul de frontieră în funcţie de valorile de trafic prin punctele de trecere”, se precizează în comunicatul transmis al Poliției de Frontieră Română.

Lasă un răspuns