30 de jucători au participat la Cupa Reșița la șah
30 de jucători cu vârste între 5 și 80 de ani au participat la ediția din acest an a CUPEI REȘIȚA. Competiția a avut loc miercuri, 29 iunie 2022. Jucătorii au venit din Timișoara, Caransebeș, Berzovia, Bocșa și desigur Reșița. A fost o participare bună. Și asta în pofida temperaturii extrem de afară, 35-36 de grade, a concediilor ori a competițiilor de pe Litoral. Și chiar dacă premiile asigurate de Asociația Județeană de Șah Caraș-Severin au fost simbolice, dragostea pentru șah i-a adunat pe acești împătimiți ai sportului minții în sala de șah din incinta Sălii Polivalente din Reșița.
Ca o noutate în această competiție jumătate dintre participanți aveau categoria i sau forță de joc echivalentă. Cu atâția jucători de valori apropiate, a rezultat o luptă strânsă în care rezultatele au fost mereu incerte. După o victorie a lui Tamaș asupra lui Bolintiș în runda a III-a se părea că juniorii se vor impune în lupta cu veteranii.
Au urmat însă victoriile lui Tunaru și Pădurean asupra lui Tamaș. Acesta a fost scos astfel din lupta pentru primul loc. Era evident deja că între cei doi se va da lupta pentru trofeul cuvenit locului I. Întrucât cei doi remizaseră strategic în runda a III-a, rămânea ca departajarea să o facă coeficienții valorici (Bucholtz și Sonneborn). Aceștia i-au dat câștig de cauză lui Dani Pădurean cu 6,5 puncte din 7, urmat cu același punctaj de Tunaru Alexandru și Bolintiș Mihai cu 5 puncte din 7.
Citește și: Șahistul Drăgoi Albert Marian a câștigat Trofeul Caraș-Severin
Pe locul IV s-a clasat Korcsek Alexandru David, iar Truican Angel (Berzovia)a avut tot cu același punctaj.
Crăciun Marin s-a impus la veterani
La veterani s-a impus Crăciun Marin cu 4,5 puncte. El a fost urmat de Bartha Andrei (Timișoara) și reșițenii Țuțuianu Ion și Irimia Horia Ion toți cu câte 4 puncte.
La juniori s-a impus Korcsek Alexandru David urmat de Tamaș Christian Arrydan și Drăgoi Albert Marian.
Tecliș Anca Maria s-a impus la junioare
La junioare Tecliș Anca Maria s-a impus. Ea a fost urmată de Popovici Iulia Ana Maria.
La juniori 12 ani locul I Fileri Luca Eldad. Pe locul doi s-a clasat urmat de Costescu Mihai (Timișoara).
La juniori 10 ani s-a impus Turi Patrick Andreas. A fost urmat de Băcanu Darius gabriel și Roșca Alexandru-Tudor.
La copii 8 ani s-a impus surprinzător dar meritat Drulă Victor (5 ani și jumătate !). El a fost urmat de frații Grecu Bogdan Andrei și Grecu Zian-Matei(6 ani) și de Tismănari Cezar (6 ani).
Îmbucurătoare forma bună de joc manifestată de echipierii C.S. Muncitoresc Reșița (Pădurean, Tunaru, Bolintiș, Tamaș și Korcsek) dar și forma bună de joc a juniorilor sub 14 ani, în perspectiva participării C.S. Muncitoresc la Divizia B (echipe de seniori) și la campionatul național pe echipe de juniori U14.
De notat și apariția copiilor de sub 8 ani, atât la Reșița cât și la Caransebeș. Este un semn că, grație antrenorilor Bolintiș și Tunaru, vom avea o nouă generație de tineri șahiști!