2021, anul cu străzi asfaltate în Reșița!

2021, anul cu străzi asfaltate în Reșița!

2021 va fi anul cu străzi asfaltate în Reșița! Vorbim despre străzile din localitățile componente ale municipiului Reșița (Secu, Cuptoare, Moniom, Câlnic, Doman și Țerova. Acestea vor fi asfaltate anul viitor, conform ultimei declarații a primarului Ioan Popa pe marginea acestui subiect. Potrivit edilului, trei dintre acestea vor fi asfaltate prin Compania Națională de Investiții, iar celelalte trei din fonduri de la bugetul local.

„La ora asta, la Secu, Cuptoare și Moniom este încă în derulare pe PNDL, proiectul de apă-canal. În momentul în care se finalizează acest proiect pe cele trei cartiere ale Reșiței sau cum vreți să le numiți, atunci vom interveni pe trama rutieră. Eu estimez că lucrările se vor finaliza undeva în luna mai, anul viitor și vom intra acolo din resurse proprii. Aici nu am făcut încă proiecte să le depunem la finanțare și nici nu mai stăm după ele, pentru că acum vă spun sincer, nu sunt atât de multe străzi. De exemplu, la Secu este o stradă care coboară de la stația de autobuz și cam aia este, se duce până în capăt la stația de epurare.” – Ioan Popa, primarul municipiului Reșița.

 

 

sursa foto: Mapio.net

Pe Câlnic, Doman și Țerova – am trimis deja proiectele tehnice la Compania Națională de Investiții. Suntem prinși în lista sinteză și anul viitor, îi anunț pe cetățeni că în mod sigur Doman, Țerova și Câlnic vor fi asfaltate. Absolut toate străzile”, a mai precizat primarul Ioan Popa.

ALEXANDRA PASCARIU

Lasă un răspuns