20 de permise de conducere și 4 certificate de înmatriculare retrase după ultima acțiune a polițiștilor cărășeni

20 de permise de conducere și 4 certificate de înmatriculare retrase după ultima acțiune a polițiștilor cărășeni

În acest sfârșit de săptămână, polițiștii cărășeni și cei cu atribuții pe linie de poliție rutieră au continuat activitățile pentru conștientizarea participanților la trafic cu privire la riscurile la care se expun dacă nu respectă normele rutiere în timpul deplasării pe drumurile publice.  

Weekendul trecut, polițiștii rutieri au acționat pe raza întregului județ, în vederea prevenirii și combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, aplicând peste 340 de sancțiuni contravenționale celor care au încălcat prevederile legislative în vigoare. Ca măsură complementară, au fost reținute și retrase 24 de permise de conducere și certificate de înmatriculare.

Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 347 de sancțiuni contravenționale, dintre care 208 pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum. 42 de conducători auto și pasageri au fost sancționați pentru că nu au purtat centura de siguranță. 10 șoferi care nu au respectat regulile privind depășirea și alți 3 care au depășit cu mai mult de 50 km/h limita de viteză maximă admisă pe anumite tronsoane de drum, au fost sancționați contravențional, concomitent cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice”, transmit polițiștii cărășeni.

Pentru abaterile constatate, au fost reținute în vederea suspendării, 20 de permise de conducere și retrase 4 certificate de înmatriculare.

De asemenea, au fost constatate 10 infracțiuni la regimul rutier, dintre care 5 privind conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Citește și: Un tânăr șofer drogat a pus poliția rutieră în alertă!

 

Lasă un răspuns