2.093 persoane angajate prin intermediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Caraş-Severin în primele zece luni ale anului 2023.
Ca urmare a aplicării măsurilor de stimulare a ocupării prevăzute de legislaţia în vigoare de către Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Caraș-Severin, în primele zece luni ale acestui an au fost încadrate în muncă 2.093 persoane.
Din totalul persoanelor ocupate până la data de 31 octombrie 2023, 937 au vârsta peste 45 de ani. 416 sunt tineri sub 25 de ani, 379 au vârsta între 35 și 45 de ani, iar 361 au vârsta între 25 și 35 de ani. Din total număr persoane ocupate, 575 sunt tineri NEET.
Numărul femeilor încadrate este de 945, iar al bărbaţilor de 1.148. Ponderea din totalul persoanelor încadrate este de 45,15%, respectiv de 54,85%.
În funcţie de rezidenţă, 1.181 persoane angajate în perioada de referinţă provin din mediul urban. 912 persoane sunt din mediul rural.
Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe persoane au studii liceale şi postliceale (802), gimnaziale (657), profesionale (317). 118 persoane au studii universitare.
Din numărul total de persoane încadrate prin intermediul AJOFM Caraş-Severin în primele zece luni ale anului 2023, 636 (30,39%) fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile.
Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele AJOFM Caraş-Severin.
În acest an, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 4.407 persoane.
Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă.
Toate măsurile de stimulare a ocupării forței de muncă sunt detaliate pe site-ul www.anofm.ro în secțiunile „Persoane fizice”/ „Persoane juridice”.
Mai multe informaţii privind rezultatele aplicării măsurilor de stimulare a forţei de muncă ale AJOFM Caraș-Severin sunt disponibile pewww.anofm.ro, la secțiunea AJOFM Caraș-Severin/Programe, Statistici.
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Caraş-Severin
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Folosim cookie-uri pentru a ne asigura că vă oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă continuați să utilizați acest site vom presupune că sunteți mulțumit de el.Ok