17 ani de 112 ROMÂNIA
17 ani de 112 ROMÂNIA
În fiecare an, la data de 11 februarie este marcată Ziua Europeană a Numărului Unic de Urgență 112, număr comun al celor 27 de state membre ale Uniunii Europene, utilizat pentru a solicita intervențiile agențiilor specializate (Ambulanță, Pompieri, Poliție, Jandarmerie și salvatori montani). În România, Sistemul național unic pentru apeluri de urgență (SNUAU) a fost înființat în urmă cu 17 ani și este administrat de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS).
Îmbunătățirea calității serviciilor oferite cetățenilor și agențiilor de intervenție reprezintă pentru STS o prioritate permanentă.
Numărul unic de urgență 112 este apelat tot mai responsabil, de la an la an, cetățenii sunând mai mult pentru a semnala urgențe reale și mai puțin pentru situații non-urgente. Peste jumătate dintre apelurile efectuate la 112, anul trecut, reprezentau urgențe pentru care a fost necesară intervenția agențiilor specializate (Ambulanță, ISU-SMURD, Poliție, Jandarmerie, Salvamont). Este cel mai ridicat procent de apeluri urgente de la implementarea numărului unic 112 în România, în 2004.
Anul |
Numărul total al apelurilor |
Apeluri urgente |
Apeluri non-urgente |
2020 |
10.234.595 |
56,71% |
43,29% |
2019 |
11.301.881 |
51,91% |
48,08% |
2018 |
12.735.836 |
45,14% |
54,86% |
2017 |
13.711.362 |
44,83% |
55,17% |
2016 |
14.600.440 |
41,43% |
58,57% |
În anul 2020, operatorii STS 112 au preluat 10.234.595 de apeluri, mai puține cu 1.067.286 față de anul precedent. Apelurile de urgență au reprezentat 56,71% din numărul total al apelurilor recepționate. Diferența de 43,29% a fost dată, în principal, de apeluri efectuate din eroare, solicitări de informații despre noul coronavirus sau diverse alte motive, farse și un mic procent de apeluri injurioase.
Apelurile recepționate în cele 12 luni ale anului trecut au fost transferate către agențiile de intervenție, după cum urmează:
Agenție specializată de intervenție |
Procent apeluri transferate |
Ambulanță |
53% |
Poliție |
22,99% |
ISU-SMURD |
19,32% |
Jandarmerie |
4,1% |
alte agenții |
0,59% |
În 2020, operatorii STS 112 au primit cele mai multe apeluri în jurul orelor 24:00, iar cele mai puține în jurul orelor 03:00. În data de 2 noiembrie 2020, aceștia au preluat cel mai mare număr de apeluri – 33.843, peste 63,71% dintre acestea reprezentând urgențe (21.561 de apeluri).
„Din datele statistice ale anului 2020, în perioada februarie-decembrie 2020, la Serviciul de urgență 112 s-au primit 458.370 de apeluri pe problematica noului coronavirus”, se precizează în comunicatul de presă al Serviciului de Telecomunicații Speciale.
Localizarea apelurilor la 112
În România sunt disponibile patru metode de localizare a apelurilor primite la numărul 112, care au fost implementate de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) pentru a veni în sprijinul celor care se află în situații de urgență.
Localizarea primară
-
Cell ID/Sector ID
-
implementată de la înființarea Serviciului de urgență 112, din 2004
-
pentru toate tipurile de telefoane mobile
-
operatorii rețelelor de telefonie mobilă transmit în sistemul informatic al 112, sub forma unui cerc sau sector de cerc, zona de unde se realizează apelul
-
Localizare avansată, doar pentru telefoanele mobile inteligente (smartphone):
-
Tehnologia HTML Geolocation:
-
implementată de STS în anul 2018
-
persoana care sună la 112 și nu cunoaște locul/zona în care se află, dacă este de acord, este îndrumată de operatorul STS al 112 să activeze datele mobile și locația; apelantul primește apoi, printr-un SMS, un link de la operatorul 112; în urma accesării link-ului, coordonatele geografice sunt transmite către Serviciul de urgență 112
-
informațiile de localizare transmise în urma accesării link-ului trimis de operator sunt disponibile într-o medie de 8,6 secunde
-
această soluție de localizare a fost utilizată în peste 1.800 de apeluri.
-
-
Aplicația mobilă APEL 112
-
dezvoltată și implementată de STS în anul 2019
-
transmite informațiile de localizare în conformitate cu standardul AML
-
transmite, în timpul apelului de urgență, poziția geografică a persoanei care sună din aplicație la 112
-
informațiile de localizare pentru un apel efectuat prin intermediul aplicației sunt disponibile într-o medie de 2 secunde
-
din februarie 2019, poate fi descărcată gratuit din magazinele de aplicații Google Play și AppStore
-
de la lansare și până acum, aplicația a fost descărcată de peste 500.000 de ori, iar peste 8.866 de apeluri au fost localizate cu succes
-
Tehnologia AML (Advanced Mobile Location)
-
implementată de STS în anul 2020
-
transmite, exclusiv pe timpul apelului de urgență, poziția geografică a persoanei care sună la 112
-
informațiile de localizare din telefon sunt preluate, în mod automat, și sunt puse la dispoziția operatorilor STS ai 112 și dispecerilor agențiilor de intervenție
-
nu necesită instalare de componente sau aplicații suplimentare
-
are o acuratețe de ordinul metrilor/zecilor de metri
-
telefonul trebuie să aibă integrate funcțiile de GPS și WiFi
-
Aceste tehnologii de localizare sunt complementare.
Modernizarea Sistemului 112
STS este în proces de modernizare a Sistemului 112 la nivel național, printr-un proiect finanțate din fonduri europene nerambursabile. Acesta presupune:
-
-
-
schimbarea arhitecturii hardware și software;
-
îmbunătățirea posibilităților de primire și gestionare a informațiilor recepționate;
-
primirea și atașarea la fișa de caz a informațiilor suplimentare de la apelanți, cum ar fi: transmisii video, imagini, date, SMS, text în timp real;
-
extinderea serviciului de urgență pentru persoanele cu deficiențe de auz și/sau vorbire.
-
-
Noul sistem informatic va fi compus din echipamente, servicii, module software și aplicații, care să asigure îndeplinirea cât mai eficientă a atribuțiilor de procesare și dispecerizare a urgențelor în Centrele 112 și dispeceratele agențiilor de intervenție.
Tot în cadrul proiectului de modernizare, este prevăzută funcționalitatea „apeluri video” pentru a permite un acces facil la serviciile de urgență a persoanelor care se exprima prin limbajul semnelor.
Atribuții operatori STS
Flux apel la 112: Preluare apel – Identificare urgență și informații suplimentare – Transfer apel și fișă de caz către agențiile de intervenție.
Operatorul STS 112 preia apelul și, simultan, sistemul informatic deschide o fișă de caz cu un identificator unic, în care se completează în mod automat numărul de telefon al apelantului sau alte date dacă persoana sună de pe o cartelă SIM cu abonament.
După ce identifică tipul urgenței și se obțin datele primare, operatorii 112 transferă apelurile de urgență către dispecerii agențiilor de intervenție.
„Agențiile de intervenție sunt: Ambulanță, ISU-SMURD, Poliție, Jandarmerie, Salvamont. Dispecerii agențiilor de intervenție obțin datele operaționale de la apelant și alocă echipajele care intervin în teren pentru gestionarea situației. STS nu are atribuții sau responsabilități care privesc realizarea intervenției”, se mai precizează în comunicatul de presă al STS.
FLORIN ȘTIUBE